News

Finul președintelui consideră că nu e suspendat de FRT și își face reclamă: Mâine vine Carmen Iohannis

Marius Vecerdea, antrenorul de tenis și finul preşedintelui Klaus Iohannis a fost acuzat în martie de tatăl unei fetiţe, care a avut un meci la clubul sportiv deţinut de acesta în Sibiu, că l-ar fi lovit.iohannis-marius-vecerdea-e1425143923538-465x390

În urma incidentului în care au fost implicaţi Marius Vecerdea, proprietarul bazei de tenis Pamira, și Pavel Gӑvӑnescu, tӑtӑl unei jucӑtore de tenis, Comisia de Disciplinӑ a Federaţiei Române de Tenis a decis suspendarea celor doi. Finul președintelui Vecerdea a primit o suspendare de 12 luni, în urma cӑreia i se interzice pӑtrunderea în incinta bazelor sportive la concursurile organizate conform calendarului FRT, cât și interzicerea de a mai putea organiza competiţii FRT pe perioada suspendӑrii. iohannis_si_vecerdea_57794300Cu toate acestea Clubul TCS Pamira a emis un comunicat de presă referitor la suspendarea de 12 luni pe care Comisia de Disciplină din cadrul Federaţiei Române de Tenis a dictat-o împotriva directorului său. Potrivit sursei citate, ni se transmite că “nu putem vorbi despre o suspendare a TCS Pamira și a directorului Marius Vecerdea atât timp cât la momentul eliberării hotărârii Comisiei de Disciplină, clubul sibian găzduia un turneu al FRT”. Cu alte cuvinte, decizia FRT este ignorată. Pavel Gӑvӑnescu susţinea cӑ a fost ameninţat, înjurat și lovitul cu pumnul de Marius Vecerdea, în timp ce directorul turneului se apӑra spunând cӑ el ar fi fost persoana agresatӑ.

Si arbitrul principal al turneului a fost agresat verbal de mai multe ori de către Vecerdea și spune că a totul s-a întâmplat în public. “Am încercat să port o discuție cu acesta în mod civilizat, asupra sistemului de scor, dar a început să țipe la mine că nu este de acord cu sistemul de scor, că a fost anunțat târziu de acest sistem și că nu e de acord cu el așa că, vom juca până la 6. A urlat că oprește turneul dacă nu joc până la 6 si m-a întrebat până la cât se joacă…Apoi tot urlând au urmat cam aceleasi dialoguri: „Până la cât joci?„ eu mereu ziceam pana la 4 seturi scurte, iar dânsul „„ Iesi afară, nu mai am nevoie de arbitrii, chem poliția să te dea afară. Până la cât joci și am dat acelasi răspuns si mi-a zis „Esti suspendat, ieși afară, chem poliția să te dea afară„. Am încercat să calmez situatia spunând că nu este în regulă tonul și atitudinea asta, mai ales că eram afară in mijlocul bazei si în văzul tuturor”, a scris în declarație Dorin Ursu, arbitru principal.presedinte-e1425114857794-1024x724

Întrebat de Agerpres dacă la clubul său se poate practica în continuare tenisul, după decizia FRT, Marius Vecerdea a răspuns: „Sibiu Open nu este afectat, nu are nicio legătură cu Federația. Va avea loc în septembrie. O să și organizez turnee și de copii și de veterani și altfel de evenimente, dar nu cu colaborarea Federației”. Vecerdea a confirmat că inclusiv Carmen Iohannis își va continua antrenamentele la club, așa cum e stabilit, de trei ori pe săptămână. Soția președintelui este așteptată și joi dimineața la antrenament, la clubul sibian. „Carmen joacă de trei ori pe săptămână constant. Cred că și mâine vine la tenis. (…) Mâine dimineață e aici”, a afirmat Marius Vecerdea.

Hotarare Nr.5 2016 Comisia disciplina Incidente-Cupa Pamira – Echipe-martie2016

Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată.

To Top