News

Florin Roman (PNL): Dacă am băut…

Deputatul PNL Florin Roman a intervenit joi, la Antena 3, pentru a da un drept la replică, după ce s-a spus despre el că ”are o mare predispoziție pentru anumite lichide”.

Inițial, această afirmație a fost făcută de președintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, și repetată de Mugur Ciuvică, președintele Grupului de Investigații Politice (GIP).

”Dacă o singură dată s-a întâmplat ce se spune despre mine, dacă eu am fost vreodată în stare de ebritate la Parlament, eu sunt gata să-mi dau semisia”, a spus Florin Roman, joi, într-o intervenție telefonică la emisiunea La ordinea zilei, de la Antena 3.

În urmă cu o zi  fost scandal în Parlament între Călin Popescu Tăriceanu și deputatul Florin Roman, cel care a anunțat în urmă cu câteva zile că își va monta cort în dreptul biroului președintelul PSD, Liviu Dragnea.

Florin Roman: „Eram cu mâna sus înainte de a trece spre următorul pas, dar se pare că vedeți mai greu în partea dreaptă a sălii, ceea ce este regretabil. Ar trebui să îi tratați pe toți colegii parlamentari în mod egal”.

Călin Popescu Tăriceanu: „Sunt ajutat de doi secretari. Dacă secretarii nu v-au observat, îmi cer eu scuze în numele lor. Nu mai faceți comentarii inutile, ca să vă aflați vorbind. Vă găsiți aici din greșeală. Cred că confundați cupola Parlamentului cu alte locruri în care vă petreceați timpul, că așa am aflat, că aveați o mare predispoziție pentru anumite lichide. Când veniți aici, aveți grijă să beți numai apă. Eu vă avertizez că data viitoare vă tai microfonul dacă folosiți același limbaj”.

To Top