News

Gabriela Firea, prima reacție după desemnarea lui Sorin Grindeanu

Premierul desemnat Sorin Grindeanu este un tânăr politician competent, onest, curajos, capabil să ia toate măsurile prevăzute în programul de guvernare, a afirmat vineri primarul general al Capitalei, Gabriela Firea.

„Mă bucur că, în sfârșit, chiar dacă așa, pe furiș, s-a anunțat că s-a acceptat varianta a doua propusă de PSD și ALDE în persoana domnului Sorin Grindeanu. (…) Îl cunosc pe Sorin Grindeanu, cred că este un tânăr politician competent, onest, curajos, capabil să ia toate măsurile noastre prevăzute în programul de guvernare”, a precizat Firea, potrivit Agerpres.

Potrivit acesteia, calendarul acțiunilor parlamentare pentru învestirea noului Guvern va fi anunțat de președintele PSD, Liviu Dragnea.

Totodată, Gabriela Firea și-a exprimat regretul pentru faptul că Liviu Dragnea nu este premierul României, pentru că el era, spune ea, „cel mai îndreptățit și cel mai legitim să fie prim-ministru, pentru că a realizat programul de guvernare, care va face ca românii să trăiască mai bine în țara lor”.

Ea regretă și faptul că Sevil Shhaideh nu a fost acceptată să conducă Guvernul, „fără nicio explicație plauzibilă”.

„Susțin toate doamnele care au curajul să se implice în administrație și în politică. Așa cum ați văzut și dumneavoastră, este un om cu atât de mult bun simț, încât rar mai găsești un profesionist desăvârșit, un român autentic care își iubește țara și poate că de aceea nici nu a fost aleasă, că era un om prea bun”, a susținut Firea.

Primarul general Gabriela Firea s-a aflat vineri în Piața ”George Enescu”, unde PMB va organiza petrecerea de Revelion.

Președintele Klaus Iohannis a semnat decretul privind desemnarea lui Sorin Grindeanu în funcția de premier. „Președintele României, domnul Klaus Iohannis, a semnat vineri, 30 decembrie, decretul privind desemnarea domnului Sorin Mihai Grindeanu în calitate de candidat la funcția de prim-ministru, pentru a cere votul de încredere al Parlamentului asupra programului și listei noului Guvern, potrivit art. 103 alin. (2) din Constituția României, republicată”, a anunțat Administrația Prezidențială.

Sorin Grindeanu a fost propus miercuri premier de PSD-ALDE. Șeful statului s-a întâlnit joi cu Grindeanu la Palatul Cotroceni.

Ne puteti sustine cauza doar distribuind articolele noastre pe retelele sociale. Va multumim!
To Top

Distribuiti

Daca ti-a placut acest articol, da-i share , pentru ca si prietenii tai sa citeasca

Shares