Tehnologie

„Game of Thrones”, cel mai piratat serial de televiziune în 2016

Cele mai piratate filme si seriale. Torrentfreak.com anunță că „Game of Thrones” a fost în 2016, pentru cel de al cincilea an consecutiv, cel mai piratat serial de televiziune pe internet, urmat de „The Walking Dead”, dar și de producția nouă „Westworld”.

Potrivit sursei citate de Agerpres, „Game of Thrones” a fost cel mai descărcat serial tv pe BitTorrent pentru cel de al cincilea an consecutiv. Interesul față de serialul fantasy a fost în general similar cu cel de anul trecut. Cel mai mare număr de persoane care au partajat un episod pe mai mulți torenți a fost de 350.000 în momentul de vârf, care s-a produs după apariția de internet a ultimului episod al sezonului al șaselea.

Potrivit torrentfreak.com acest lucru nu înseamnă că nu există o creștere în amploare a fenomenului pirateriei, numărul redus de utilizatori putând fi explicat prin faptul că mulți oameni au trecut de la torenți la site-urile de streaming în ultimele luni.

În acest an se remarcă și faptul că noua producție science-fiction „Westworld” a reușit să ajungă pe locul al treilea deși a fost lansată în ultimele trei luni ale anului, ceea ce este o realizare.

De asemenea, precizează torrentfreak.com, se poate observa o continuare a trendului de creștere a interesului pentru fișierele de înaltă calitate, mulți pirați trecând în ultimul an de la fișiere de 480p, la unele cu rezoluția 720p sau 1080p, în mare parte datorită ameliorării accesului la internetul de bandă largă.

Iată însă topul întocmit de TorrentFreak în baza mai multor surse, inclusiv statisticile raportate de BitTorrent.
1. „Game of Thrones”
2. „The Walking Dead”
3. „Westworld”
4. „The Flash”
5. „Arrow”
6. „The Big Bang Theory”
7. „Vikings”
8. „Lucifer”
9. „Suits”
10. „The Grand Tour”.

To Top

Distribuiti

Daca ti-a placut acest articol, da-i share , pentru ca si prietenii tai sa citeasca

Shares