News

GAY-II noștri sunt OK! Episcopul Huşilor, dovedit homosexual, poate sluji în continuare!

Biserica Ortodoxă Română susține din plin organizarea unui referendum pentru familia tradițională și campaniile ce instigă la discriminarea minorităților sexuale. Din atâta toleranță și iubire de semeni, fețele bisericești au o mare problemă cu homosexualii.

Nu chiar cu toții, căci homosexualii care slujesc se pare că sunt buni, în viziunea BOR. Cel puțin asta putem înțelege din declarația lui Marian Timofte, purtătorul de cuvânt al Mitropoliei Moldovei și Bucovinei. Acesta a anunțat că episcopul Hușilor poate sluji în continuare, deși a fost filmat în timp ce întreținea relații sexuale cu un tânăr.

”Una dintre persoane pare a fi episcopul. Pare, nu știu dacă e. Chipul seamănă. Pe cealaltă persoană nu o cunosc, dar nu pare a fi un minor. Conform prevederilor statutare și regulamentare bisericești, va fi înaintată Sinodului Permanent al BOR. El va face propuneri către Sfântul Sinod al BOR. Dacă ce am vizionat e real, cu certitudine episcopul va fi caterisit.

To Top