News

Gorghiu, prima declarație după demisia lui Blaga din fruntea PNL

Copreședintele PNL Alina Gorghiu își exprimă regretul pentru situația „deloc confortabilă” în care se află Vasile Blaga și arată că, prin demisia acestuia, PNL pierde un „stâlp al construcției sale”.

Vasile Blaga a demisionat miercuri din funcția de copreședinte al Partidului Național Liberal și coordonator al campaniei electorale pentru alegerile parlamentare. Decizia acestuia a venit după ce procurorii anticorupție au anunțat că este urmărit penal pentru trafic de influență, fapte care ar fi fost săvârșite în perioada în care a deținut funcția de secretar general al unui partid aflat la guvernare.

„Regret situația deloc confortabilă în care se află colegul și prietenul nostru, domnul copreședinte Vasile Blaga, și am totală încredere în prezumția de nevinovăție”, afirmă Gorghiu într-un comunicat transmis, miercuri, AGERPRES.

Ea precizează că, așa cum a procedat în toate situațiile, nu va face niciun comentariu pe fond despre dosare și anchete, deoarece nu aceasta este menirea unui om politic și a unui lider de partid.

„În privința implicațiilor politice, Partidul Național Liberal pierde un stâlp al construcției sale, în urma acestei demisii. În același timp, demisia copreședintelui PNL este un exemplu de onoare și consecvență, care arată, încă o dată, diferența majoră dintre partidul nostru și toți ceilalți. Diferența este că, deși prezumția de nevinovăție este aceeași pentru toată lumea, doar câțiva au demnitate și respect față de partidele pe care le reprezintă și față de electorat”, susține Gorghiu.

Ea mai afirmă că PNL demonstrează, încă o dată, că reforma nu este doar un discurs, ci și un mod de a face politică, de la ultimul înscris în partid până la liderii acestuia.

„Vom merge în continuare pe acest drum, din dorința de a reprezenta o alternativă morală și de bună credință, în fața unor politicieni care sunt gata să-și sacrifice și țara, pentru a fugi de responsabilitățile legale”, adaugă liderul PNL.

Alina Gorghiu subliniază că, în perioada următoare, PNL va lua toate deciziile necesare, în urma acestui eveniment „nedorit, prin consultare și cu încredere în forța fiecărui membru al partidului”.

„Partidul Național Liberal reprezintă o singură entitate, care nu își mai împarte demult membrii în funcție de fosta apartenență politică. Este un mare merit al copreședintelui PNL, alături de care am străbătut, în ultimii doi ani, de câteva ori, fiecare organizație din țară a partidului, pentru a transmite mesajul nostru comun de unitate și reformă”, mai precizează ea. Gorghiu declară că PNL are datoria să câștige alegerile parlamentare.

Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată.

To Top

Distribuiti

Daca ti-a placut acest articol, da-i share , pentru ca si prietenii tai sa citeasca

Shares