News

Gorghiu ȚIPĂ ca din gură de ȘARPE: E mai rău decât OUG 13

Fostul președinte liberal, Alina Gorghiu, țipă ca din gură de șarpe de parcă apocalipsa s-a așezat peste România și spune despre modificarile la legile justitiei ca au un impact mai mare decat OUG13. Ea anunță că PNL se va opune acestor articole în Parlament pentru că are toate argumentele de a le elimina.

”De la OUG13 și de la reacția populară de atunci, lupul PSD s-a tot chinuit să se deghizeze în fel și chip. S-a schimbat Ministrul Justiției, s-a schimbat Guvernul, s-a promis că nu se mai lucrează noaptea, că nu se mai dau OUG, că va exista trasparență, că nu vor fi modificate codurile fără consultări.

Și acum se lansează niște propuneri de modificare a legilor Justiției care aproape că depășesc, ca potențial impact, ceea ce s-a încercat în iarnă pentru că nu mai este vorba despre scăparea unora care au probleme penale. Nu, acum sunt toate elementele care ne arată că se caută o cale de control politic asupra Justiției.

Au fost formulate aceste propuneri transparent? Au fost făcute consultări publice? Sub PSD? Referitor la Justiție? Niciodată! Din ceea ce se vede, pentru aproape toată lumea sunt propuneri mai mult decât surprinzătoare …
Ar fi multe de spus pentru o analiză la sânge a propunerilor care au fost prezentate astăzi. Voi reveni la această chestiune. Dar este foarte important ca la acest moment să se înțeleagă, și la minister și la Guvern, că ar fi mare păcat ca anumite idei sau articole referitoare la cariera magistraților, care pot fi bune, să fie umbrite de prezența unor articole care parcă sunt puse acolo cu mâna lor de Dragnea și de Tăriceanu. Ele nu vor genera decât opoziție și neîncredere din partea opiniei publice care este de mult pățită cu acești oameni politici.

Și evident că PNL se va opune acestor articole în Parlament pentru că avem toate argumentele de a le elimina. Pentru că, la fel ca și la alte proiecte ale PSD privind Justiția (ne amintim cum se încerca justificarea grațierii … ) aceste articole prin care se urmăresc scopuri străine de binele Justiției sunt cusute acolo cu ață albă. De exemplu, în privința eliminării Președintelui României din procedura de numire a șefilor de parchete se pretinde că ar fi vorba despre o intenție de eliminare a ”amestecului factorului politic”.

Păi dacă ne uităm de unde vine ideea, ne dăm seama cât este de ”curată” depolitizarea. Și ideea vine dintr-o propunere legislativă depusă în 2016 de actualul Președinte al Senatului – politică 100% – care făcea parte dintr-un plan mai vechi de eliminare a Președintelui României din procesul de numire a șefilor de parchete.

Mai departe. După această ”depolitizare” se propune ca numirea să se facă la propunerea ministrului Justiției, ministru numit evident politic și, în general, membru al unui partid politic (spre deosebire de Președintele României care nu este nici membru de partid și, mult mai important, nici nu e numit de partid ci este ales de cetățeni!). Și ca să înțelegem mai bine cum e cu ”depolitizarea”, în altă parte se propune acum trecerea Inspecției Judiciare în subordinea ministrului Justiției … Adică cel numit politic …

PS. Ministrul justiției a spus astăzi că ”nu vorbim nici despre grațiere, nici despre amnistie, nici despre abuzul în serviciu și neglijența în serviciu”. Dar de ce nu vorbește Guvernul despre ele? Le consideră pe mâini bune în Parlament?”, scrie aceasta pe Facebook.

To Top