News

Încă o ACUZAȚIE GRAVĂ pe capul lui Portocală. Declarații la ICCJ

Fostul deputat Vlad Cosma a spus luni, în faţa instanţei supreme, la termenul pentru apelul faţă de condamnarea sa la cinci ani de închisoare pentru trafic de influenţă, că martori din dosar au depus declaraţii mincinoase la presiunile procurorului Mircea Negulescu. Următorul termen este 9 octombrie.

„Martorii au oferit amănunte despre modul în care declaraţiile date în prezenta cauză, în faza de urmărire penală care a început la parchetul Curţii de Apel Ploieşti, şi care ulterior a fost instrumentată de DNA Ploieşti. (…) În 2017, Răzvan Alexe, cel care acuza că mi-a oferit o sumă de bani ca să îmi transmit influenţa pe lângă cei trei constructori, a dat o declaraţie despre care spune că i-a fost solicitată expres de procurorul de la Parchetul Curţii de Apel Ploieşti, şi conţine susţineri nereale.

Procurorul a cerut declaraţii incriminatoare la adresa mea şi a membrilor familiei mele. După audierea lui Alexe, a fost audiată în 2017 şi Cecilia Stroe care, în prezenta cauză, sub un nume fictiv, a declarat ceva ca martor protejat, sub numele Anghel Constantin, iar sub identitate reală, altceva. Numele a fost indicat de procurorul de caz de la Parchetul Curţii de Apel Ploieşti, Mircea Negulescu.

El venea des la biroul notarial al surorii mele, Andreea Cosma. Vizitele procurorului au fost nenumărate pe parcursul a patru ani. Procurorul Mircea Negulescu a oferit mai multe aspecte din acest dosar şi, totodată, a divulgat identitatea acestor martori protejaţi. Cei doi, sora mea şi Negulescu, aveau o relaţie de prietenie. El dorea mai mult, ea dorea mai puţin”, a declarat Vlad Cosma în faţa completului de judecată de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ICCJ).

El a mai spus în sala de judecată că martorii din dosar revin după trei ani de la audierile iniţiale spunând că au minţit la declaraţiile date în timpul urmăririi penale şi în instanţa de fond. Potrivit declaraţiilor lor de la acea vreme, Vlad Cosma ar fi primit bani pentru traficarea influenţei sale.

„Martorul denunţător, Nicolae Onea, a relatat în februarie 2017, la mai multe emisiuni televizate, faptul că procurorul Negulescu i-a solicitat un denunţ împotriva mea sau împotriva oricărui membru al familiei mele. Acesta a mai spus că acest lucru i-a fost transmis prin avocatul Bunescu şi a fost ameninţat de procuror că altfel îi arestează soţia domnului Onea. (…)

În 2014, 2015, 2016 şi 2017, Răzvan Alexe a prezentat câte o versiune diferită cu privire la numele persoanei care a primit suma de bani pentru aceste trei lucrări de construcţie din dosar. De fiecare dată, martorul care susţinea denunţurile lui Alexe era Cecilia Stroe. Eu nu cunosc nimic despre această sumă, a fost inventată de Răzvan Alexe”, a mai declarat Vlad Cosma în faţa judecătorilor.

Procurorii i-au mai cerut inculpatului să explice prezenţa iniţialelor numelui său pe stick-ul de memorie descoperit la percheziţii, pe care se aflau documente unde se menţiona împărţirea unui procent de 10% pentru obţinerea contractelor de lucrări de construcţii.

Acest stick nu există în realitate. Nu există nici depus la acest dosar, nici la orice alt dosar. Nu există niciun proces verbal de desigilare sau de percheziţie informatică în prezenţa posesorului acestui stick. În plus, în vara anului 2017, Cecilia Stroe a mărturisit, şi pot dovedi prin înregistrare audio, că acest stick nu există şi nici documentele la care domnul procuror face referire. Pe presupusul stick nu este trecut numele meu, ci este litera V. Această literă, despre care se spune că mă reprezintă, în alte dosare înseamnă altceva.

În ultimul denunţ al lui Alexe, din 2017, în faţa lui Negulescu, s-a indicat că făcea referire la numele lui Sebastian Ghiţă, el fiind cel care a luat banii din toate cele trei lucrări. În 2016, litera V era Voloşevici – fost primar – în denunţul lui Alexe, înregistrat tot la Negulescu.

Menţin cu tărie că acest stick nu există. Aceste documente de pe stick nu au existat, ci au fost ulterior confecţionate de co-inculpatul Alexe, fiind înmânate procurorului Negulescu ca acesta să susţină că le-a găsit pe acest memory stick. Ultima afirmaţia a fost confirmată de Cecilia Stroe, care a susţinut că stick-ul a fost deschis fără un proces verbal scris, pentru a se pretinde că pe el au fost arhivate documente pentru incriminarea faptelor. Nu recunosc acuzaţia de trafic de influenţă care mi-a fost adusă şi argumentez prin faptul că, aşa cum susţin şi constructorii, nu m-am întâlnit cu ei pentru a discuta despre aceste lucrări, nu am participat la întâlnirile lui Răzvan Alexe cu aceşti trei constructori. Nu am pretins şi primit – aşa cum şi dânşii susţin – nicio sumă de bani pentru cele trei lucrări, deci nu aveam cum să promit că pot avea o presupusă influenţă în cadrul Consiliului Judeţean Prahova”, a mai spus Vlad Cosma.

La rândul său, apărătorul acestuia a solicitat instanţei reaudierea matorilor care au dat declaraţii mincinoase, precum şi a celor trei constructori.

„Condamnă pe inculpatul Cosma Vlad Alexandru la pedeapsa de 5 ani închisoare. (…) Contopeşte pedepsele aplicate inculpatului Cosma Mircea în pedeapsa cea mai grea respectiv pedeapsa principală de 8 ani închisoare (..) Contopeşte pedepsele aplicate inculpatului Alixandrescu Daniel Adrian în pedeapsa cea mai grea respectiv pedeapsa principală de 6 ani închisoare. (..)

Dispune confiscarea de la inculpatul Alexe Răzvan a sumei de 1.260.042,85 lei. Dispune confiscarea de la inculpatul Cosma Vlad Alexandru a sumei de 1.260.042,85 lei. Dispune confiscarea de la inculpatul Cosma Mircea a sumei de 1.890.064,27 lei. Dispune confiscarea de la inculpatul Alixandrescu Daniel Adrian a sumei de 130.000 lei. Dispune confiscarea de la fiecare din inculpaţii Cosma Mircea şi Alixandrescu Daniel Adrian a sumei de câte 1.816.821,49 lei”, se arată în decizia instanţei supreme.

Cei patru au fost trimişi în judecată de DNA în luna aprilie a anului 2014. Vlad Cosma este acuzat de trafic de influenţă, Răzvan Alexe este cercetat pentru trafic de influenţă şi dare de mită iar Mircea Cosma şi Daniel Alixandrescu sunt judecaţi pentru luare de mită şi abuz în serviciu.

To Top