News

Încă un fost ministru ajunge la pușcărie!

Încă un fost ministru ajunge la pușcărie! Este vorba de Stelian Fuia care a fost condamnat definitiv de Înalta Curte de Casație și Justiție la trei ani de închisoare cu executare. Fuia a fost cândva șeful Agriculturii, dar potrivit procurorilor acesta a făcut abuz în serviciu pe vremea când era director la Stațiunea de Cercetare și Dezvoltare a Plantelor Medicinale și Aromatice Fundulea.

Magistrații instanței supreme au redus cu un an pedeapsa aplicată lui Fuia prin decizia din octombrie 2015 a Curții de Apel București. De asemenea, ÎCCJ a dispus suspendarea executării sub supraveghere a pedepsei de trei ani de închisoare aplicată inculpaților Daniel State, cumnat al lui Fuia, Dragoș Alin Paraschivoiu, director la o societate specializată în agricultură, și Constantin Oprișan, executor judecătoresc, pe durata unui termen de supraveghere de 4 ani. Cei trei primiseră câte trei ani cu executare prin decizia Curții de Apel București.

ÎCCJ a înlăturat măsura confiscării de la cei patru inculpați a sumelor de câte 60.987,50 lei și a ridicat sechestrul instituit pe bunurile imobile aflate în proprietatea precum și asupra sumelor de bani existente în conturile bancare ale acestora deschise la unitățile bancare din România.

Ce spun procurorii?

Potrivit DNA, Stelian Fuia, în calitate de director la Stațiunea Fundulea (în perioada 1 martie 2005 — 15 decembrie 2007), în înțelegere cu Daniel State, Dragoș Paraschivoiu și Constantin Oprișan, a omis îndeplinirea unui act de serviciu, respectiv nu a efectuat demersuri pentru prezentarea documentelor din care rezulta că proprietar al unor bunuri era statul român, în cadrul unei proceduri de executare silită derulate în perioada mai — decembrie 2005, fapt ce a condus la scoaterea ilegală, prin procedură de licitație, a respectivelor imobile din patrimoniul statului.stelianfuia

Licitația a fost organizată de executorul judecătoresc Constantin Oprișan la 19 decembrie 2005. În acest mod, s-au obținut foloase necuvenite constând în îndestularea creditorului SC Procera Agrochemicals, reprezentată de Daniel State, cu suma de aproximativ 175.000 lei, precum și în împroprietărirea frauduloasă a lui Dragoș Paraschivoiu. Prejudiciul adus statului român și nerecuperat este de peste 1,6 milioane lei, echivalent a aproape 360.000 euro.

Procurorii mai susțin că fapta a avut în vedere stingerea unei datorii pe care, inițial, Stațiunea de cercetare Fundulea o avusese față de Stațiunea Didactică Belciugatele. După încuviințarea executării silite, cu acordul Stațiunii Fundulea, dreptul de a recupera datoria a fost preluat, printr-un contract de cesiune de creanță, de către SC Procera Agrochemicals.

Avantajele patrimoniale obținute în acest mod de firmă s-au reflectat în mod direct în patrimoniul lui Daniel State și al soției acestuia (cumnat și soră ai lui Fuia Stelian), asociați la SC Procera Agrochemicals, care au cunoscut și au acceptat prejudicierea statului.

De asemenea, la aceste activități a participat, în calitate de complice, și Dragoș Paraschivoiu, care a acceptat să intre formal în proprietatea bunurilor înstrăinate fraudulos, prin licitație, plătind pentru aceste bunuri suma de 231.000 lei.

„Această sumă însă i-a fost virată în cont, la 21 decembrie 2005, de către Stelian Fuia. La 23 decembrie 2005 suma de 230.700 lei a fost virată de Dragoș Paraschivoiu în contul executorului judecătoresc Oprișan, în vederea distribuirii acesteia către creditori. Prin activitățile desfășurate în cadrul procedurii de executare silită, inculpatul Oprișan a contribuit la scoaterea ilegală, din patrimoniul statului, a bunurilor imobile supuse executării silite, deși cunoștea situația juridică reală a acestora și faptul că prin vânzare se obțineau foloase necuvenite atât pentru adjudecatar, cât și pentru creditorii Stațiunii Fundulea”, mai susțin procurorii.

DNA mai menționează că Stelian Fuia, în calitate de director general al SCDPAM Fundulea, deși cunoștea că împotriva instituției s-a declanșat, ca urmare a sentinței civile, o procedură de executare silită a unor bunuri din domeniul public, pe care instituția le deținea în calitate de concesionar, nu a formulat contestație la executare și nu a arătat că bunurile se aflau în patrimoniul statului.

loading...
To Top

Distribuiti

Daca ti-a placut acest articol, da-i share , pentru ca si prietenii tai sa citeasca

Shares