News

Inspecția Judiciară îi dă peste degete Codruței: DNA are manifestări emoţionale

Nici nu au început bine să se așeze lucrurile, că a și pornit scandalul. Inspecţia Judiciară (IJ) răspunde ultimelor acuzații lansate de unitatea condusă de Laura Kovesi, şi arată că Direcţia Naţională Anticorupţie are „manifestări emoţionale”. Mai mult, DNA aduce acuzaţii neîntemeiate, ce exced conduitei unui magistrat, potrivit reprezentanţilor instituţiei.

Inspecţia Judiciară face referire la un comunicat de presă transmis vineri de DNA, în care se arată că IJ a prezentat parţial, trunchiat şi a scos din context anumite date privind controlul făcut cu privire la managementul DNA, motiv pentru care Direcţia Naţională Anticorupţie a dat publicităţii forma integrală a concluziilor din raportul IJ.

Menționăm că în forma dată de DNA nu se regăsesc neregulile instituție ci doar o odă la adresa Codruței. Supărarea doamnei Kovesi se pare că a fost legată de faptul că opinia publică nu a văzut doar pasaje în care se spunea de bine de DNA, ci și neregulile majore legate de DNA și de modul în care a condus instituția.

„Comunicatul de presă al Direcţiei Naţionale Anticorupţie din 6 octombrie 2017 conţinând, printre altele, imputaţii la adresa conducerii Inspecţiei Judiciare privind gestionarea confidenţialităţii unor documente vizând activitatea de inspecţie realizată la această unitate de parchet, este o nouă tentativă de atragere a Inspectiei Judiciare într-un spaţiu străin valorilor deontologice care ar trebui împărtăşite de toţi cei care înfăptuiesc actul de justiţie”, conform IJ.

Mai mult, deloc de neglijat este și faptul că sursa citată precizează că DNA nu are fundament legal pentru a da publicităţii concluziile raportului inspectorilor judiciari.

„Conducerea Inspecţiei Judiciare apreciază că astfel de manifestări emoţionale concretizate în acuze neîntemeiate excedează conduitei pe care un magistrat trebuie să o adopte în exercitarea atribuţiilor de serviciu şi nu pot constitutui temei pentru furnizarea unor informaţii nedestinate publicităţii”, menţionează IJ.

DNA arată într-un comunicat de presă, transmis vineri, că Inspecţia Judiciară a lansat în spaţiul public informaţii din raportul făcut în urma controlului la această unitate de parchet, înainte ca Direcţia Naţională Anticorupţie să formuleze obiecţiuni.

„Puterea de influenţă lucrativă este o calitate pe care procurorul şef al Direcţiei, Laura Codruţa Kovesi, a demonstrat-o în conducerea Direcţiei Naţionale Anticorupţie, subordonaţii recunoscând calităţile manageriale ale acesteia. Astfel, acesta, în raport cu procurorii din subordine, a adoptat o răspundere reversibilă, în sensul că, cerând subordonaţilor îndeplinirea sarcinilor, la rândul său, a explicat acestora şi activitatea sa. Procurorii au conştientizat, astfel, că activitatea lor este o parte din ansamblul activităţii unităţii, iar îndeplinirea defectuasă a sarcinilor va umbri activitatea direcţiei (…) Calitatea actului de conducere adoptat de procurorul şef al Direcţiei, Laura Codruţa Kovesi, a determinat imaginea conducătorului din interiorul parchetului, dar şi în afara acestuia, promovând un management imparţial, bazat pe principii sănătoase şi pe valori. Procurorul şef a construit, astfel, sentimentul de credibilitate şi de respect al legii, dând, în final, Direcţiei Naţionale Anticorupţie prestigiu şi putere”, se arată în documentul făcut public de DNA.

 

Documentul prezentat de DNA nu conţine, însă, şi deficienţele constatate de către inspectorii judiciari, potrivit informaţiilor apărute în spaţiul public şi care nu au fost negate de reprezentanţii parchetului.

Conform documentelor prezentate, vineri, de Antena 3, au fost mai multe nereguli depistate în activitatea DNA, inspectorii propunând cercetarea disciplinară dar menţinerea în funcţie a Laurei Codruţa Kovesi.

Printre neregulile depistate de inspectori se numără tergiversarea anchetelor, dosare în care nu s-au făcut acte procedurale pentru o perioadă îndelungată sau redistribuirea/ repartizarea haotică a dosarelor, potrivit raportului Inspecţiei Judiciare.

Conform sursei citate, Inspecţia Judiciară a depistat o cauză mai veche de 11 ani, una de 7 ani, două dosare mai vechi de şase ani, trei mai vechi de cinci ani şi opt mai vechi de patru ani.

În ceea ce o priveşte pe şefa DNA, inspectorii susţin că, printre altele, evită recunoaşterea propriei responsabilităţi în situaţii de eşec.

În raport se vorbeşte şi despre controlul dosarelor care erau intrumentate de procurorii Doru Ţuluş şi Mihaiela Iorga, revocaţi din DNA.

Potrivit sursei citate, inspectorii au cerut verbal şi scris procurorului şef pe 10 şi 17 august situaţia cauzelor care au fost soluţionate cu netrimiterea în judecată în 2016 şi în care au existat măsuri de supraveghere tehnică ce trebuie comunicate în 10 zile de la încetarea măsurii fiecărui subiect al mandatului, iar aceasta a răspuns, verbal şi scris, că nu există pentru anul 2016 situaţii de acest gen.

To Top