Iohannis îi lasă din brațe pe tehnocrați. Declarații despre „gaura de la buget”

Președintele Klaus Iohannis se delimitează de acțiunile Guvernului Lui și a declarat, miercuri, că a discutat cu premierul Sorin Grindeanu despre ”gaura de zece miliarde de lei” descoperită la buget, afirmând că ”e vorba de o sumă care nu s-a realizat la încasări” și pentru care ”alții” vor da socoteală.

”Am discutat foarte pe scurt această chestiune. Din motive pe care nu le cunosc s-a vehiculat inițial sintagma de gaură la buget, ceea ce nici nu poate fi vorba. E vorba de o sumă care nu s-a realizat pur și simplu la încasări din motive pe care trebuie să le explice alții, nu eu, ci cei care au guvernat. Cert e că nu a plecat nimeni cu banii acasă”, a spus Klaus Iohannis.

Situația nu este chiar așa de simplă! Jurnalistul economic Radu Soviani a lansat două ipoteze incendiare legate de modul cum au dispărut 10 miliarde de la buget. Acesta susţine că motivul real pentru nedesemnarea lui Sevil Shhaideh a fost ca să mai lase Guvernul Cioloş ca să cheltuie un miliard de euro. Radu Soviani susţine că falsificarea prognozei de creştere economică şi cea a PIB-ului se fac de fapt vinovate de această lipsă din buget.

”Sunt doar două posibile explicații dar înainte vreau să spun că-mi pare rău că am avut dreptate în 22 decembrie că iata Trezoreria a fost golită în ultima săptămână, în ultimele două săptămâni ale anului,. S-a ajuns de la ceea ce aveam înainte, un deficit de 0,73 la 2,6 și atenție s-ar putea să mai crească, până pe 25 ianuarie s-ar putea să mai crească. Cele două posibile explicații sunt următoarele: falsificarea prognozei de venit atunci când a fost rectificarea bugetară din noiembrie astfel încât să-și permită să facă cheltuieli pe datorie, neacoperite de venituri curente, ceea ce cel mai probabil s-a întâmplat sau a doua variantă chiar și mai gravă falsificarea Produsului Intern Brut, pentru că doar dacă falsifici PIB în condițiile în care nu ai…….în luna decembrie (…) nu ai niște cheltuieli excepționale și de unică instanță în luna decembrie, doar așa se poate explica de ce prognoza de venituri nu a fost îndeplinită.

Fie falsificarea veniturilor, fie falsificarea a PIB-ului, atenție, eu am mai vorbit despre asta în 2010, 2011 și am avut dreptate EUROSTAT a sancționat atunci România pentru mistificarea deficitului bugetar așa cum s-a întâmplat atunci în 2010, 2011. Deci la aceste două elemente se mai adaugă cheltuieli eu spun de o lună, înainte de alegeri că vor trebui făcute audituri pentru cheltuielile făcute în ultima perioadă a anului, între 26.12 și 31,12 și acest lucru se va face.  Eu am postat pe 22 decembrie pe Facebook să se vadă că motivul real al amânării desemnării primului ministru nu este cum credea domnul Dragnea care spunea atunci că fiecare după ritmul lui. Domnul Iohannis a dat timp tehnocraților să golească Trezoreria”, a spus Radu Soviani.