News

Iohannis, nervos după ce senatorii au respins cererea DNA în cazul Corlățean

Klaus Iohannis a reacționat dur după ce s-a decis ca fostul ministru de Externe Titus Corlăţean să nu poate fi urmărit penal. Senatorii au luat aceasta hotărâre în şedinţa de marţi, respingând solicitarea DNA cu 92 de voturi împotrivă.corlatean

„Votul dat astăzi în Senat reprezintă un semnal negativ pe care Parlamentul îl dă, din nou, prin blocarea urmăririi penale a unui parlamentar. Obstrucționarea Justiției nu poate fi acceptabilă într-o țară în care respectarea statului de drept trebuie să fie o prioritate. Vinovăția sau nevinovăția cuiva se stabilește în fața unui judecător, nu prin vot în plen”, a spus Iohannis deranjat de decizie. Potrivit anunţului oficial, în favoarea raportului negativ al Comisiei juridice au votat 92 de senatori, iar contra 26. Fostul ministru de Externe Titus Corlăţean a declarat marţi de la tribuna Senatului că respinge categoric orice acuzaţie privind încercarea de a împiedica cetăţeni români să voteze.senatul

„Am avut foarte multă răbdare, timp de un an şi jumătate am tăcut lăsând anchetatorii să-şi facă daotria. (…) Resping categoric orice acuzaţie”, a afirmat fostul ministru în plenul Senatului. El a adăugat că a simţit „un profund regret” pentru români de bună credinţă care nu au putut să voteze şi a subliniat că instituţia pe care a condus-o este foarte transparentă. „Dacă s-ar încerca ceva ilegal, vă garantez că s-ar fi ştiut în secunda următoare”, a mai spus Corlăţean.

Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată.

To Top

Distribuiti

Daca ti-a placut acest articol, da-i share , pentru ca si prietenii tai sa citeasca

Shares