News

Iohannis: Până nu vom avea oameni curați în Parlament, nu va funcționa cum trebuie

România are nevoie de oameni noi și că este nevoie de o “reformă parlamentară”. Este declaratie presedintelui Klaus Iohannis dupa ce a participat la traseul Invictus 2017.

„În fața legii, toți suntem egali. Dar în politică mai apar și alte considerente. Cum să ne așteptăm de la un cetățean să aibă încredere în Parlament, dacă acolo sunt nu unul, nu doi, ci mult mai mulți oameni urmăriți penal? Alții care sunt condamnați penal. Până nu reușim să rezolvăm această chestiune și să avem în Parlament oameni caren u sunt șantajabili, care nu merg acolo să facă avere ci ca să reprezinte comunitate, o să avem o problemă”, a spus Iohannis.

Presedintele a vorbit si despre cazul Oprea si considera ca nu este nevoie să renunțăm la toate imunitățile.

“Fiecare trebuie să hotărască singur ce vrea să facă, dar Senatul și Camera Deputaților trebuie să înțeleagă odată pentru totdeauna că acolo nu se votează vinovăția sau nevinovăția cuiva. Asta se stabilește în instanță. Acolo se votează dacă este posibil să se continue procedura penală.

Și dacă tot am vorbit de imunități, nu este nevoie să renunțăm la toate imunitățile. Aici este o falsă problemă. Un singur parlamentar poate fi urmărit penal, condamnat, fără acordul cuiva. Dar problema este la nivel de foști sau actuali miniștri. Aici trebuie intervenit și schimbat”, a mai adaugat presedintele.

Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată.

To Top

Distribuiti

Daca ti-a placut acest articol, da-i share , pentru ca si prietenii tai sa citeasca

Shares