Life

Iohannis, tot mai singur. Oficialii europeni nu l-au băgat în seamă. Video

Moment trist pentru Klaus Iohannis! La reuniunea Consiliului European, oficialii fiind ocupați cu efectele Brexit nu au avut timp de el, așa că președintele a stat mai mult singur. Acest lucru se poate vedea extrem de bine și pe filmulețul de mai jos prezentat de stiripesurse.ro.

În timp ce președinții celorlalte state discutau problemele momentului care încing Europa, Klaus Iohannis probabil medita pentru că altceva nu avea de făcut în condițiile date. Vizibil stânjenit când a văzut camerele de luat vederi, acesta și-a afișat un chip preocupat. Lăsând gluma la o parte, nu credeți că este jenant să te ignore toți, pas cu pas?

Iohannis: Astăzi, la Bruxelles, am reconfirmat împreună cu liderii europeni angajamentul nostru comun de a păstra unitatea şi coeziunea proiectului european. Uniunea celor 27 de state, destinată păcii, securităţii şi prosperităţii, trebuie să iasă întărită din această încercare. Premierul David Cameron m-a asigurat că, până la retragerea efectivă din UE, Regatul Unit va respecta libertatea de circulaţie a cetăţenilor şi drepturile lucrătorilor europeni. Asigur comunitatea românească din Marea Britanie de faptul că România va urmări cu maximă prioritate apărarea intereselor sale în negocierile care se vor derula în perioada următoare.

Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată.

To Top