News

Ion Iliescu, despre dosarul Revoluției: În loc să ne plângem morții, mai bine tragem concluziile adecvate

Declarație șocantă făcută astăzi de fostul președintre al României, Ion Iliescu. Întrebat despre dosarul Revoluției acesta a replicat că în loc să ne plângem morții, mai bine tragem concluziile adecvate pentru dezvoltarea României. „Eu îi înțeleg pe cei care au avut pierderi. Dar asta a fost! A fost caracterul cel mai radical de tranformare din tot arealul nostru. Nici ungurii, nici cehii, nici polonezii nu au avut asta, nici măcar bulgarii. Deci la noi a fost o mișcare radicală de înlăturare a vechiului regim, cu sacrificii umane. Revolta din decembrie a însemnat sacrificii umane. Acum să stăm să tot … plângem morții, în loc să tragem concluziile politice adecvate pentru tot procesul de dezvoltare a societății românești…”, a spus Iliescu.morti-revolutia-sibiu-1989Mai mult, acesta a susținut că faptele petrecute atunci sunt de domeniul istoriei, iar ce era de judecat s-a întâmplat în procesul soţilor Ceauşescu. Declarațiile vin în contextul în care Parchetul General a anunţat la începutul acestei săptămâni că ia în calcul redeschiderea dosarului Revoluţiei. revolutie-identificarea-celor-morti_2043e38ae06f30Prim-adjunctul procurorului general, Bogdan Licu, cel care îndeplineşte şi funcţia de procuror general interimar, a cerut Instanţei Supreme să reanalizeze această cauză. Solicitarea vine după ce Asociaţia 21 Decembrie a făcut o nouă plângere împotriva soluţiei de clasare a dosarului. Pe 14 octombrie 2015, Parchetul Militar a clasat dosarul privind evenimentele din decembrie 1989.Ion-Iliescu-si-Petre-Roman-victoriosi-dupa-alegerile-din-mai-1990

După două ore de la declarație, fostul preşedinte Ion Iliescu a revenit, pe blogul său încercând să dreagă busuiocul: „Regret faptul că o exprimare eliptică, în contextul acestei discuții, poate suna drept indiferență față suferința rudelor celor morți în acele zile. Nu este, iar tot ceea ce am făcut pentru cinstirea memoriei lor stă dovadă că nu este vorba de indiferență sau de lipsa empatiei.”morti_revolutie_tion_ro_76858800

În evenimentele din decembrie 1989 au murit 1.166 de persoane, potrivit rezultatelor cercetărilor Institutului Revoluției Române din Decembrie 1989 (IRRD). Potrivit statisticilor IRRD, intervalul 17-22 decembrie 1989 s-au înregistrat 271 de martiri, 22-25 decembrie — 715, după 25 decembrie au fost înregistrate 113 victime, iar fără dată exactă au fost înregistrate alte 67. Astfel, în total, Revoluția din 1989 a avut în total 1.166 de victime în orașele declarate martir: Alba Iulia, Arad, Brașov, Brăila, București, Buzău, Caransebeș, Cluj-Napoca, Constanța, Craiova, Cugir, Hunedoara, Lugoj, Reșița, Sibiu, Târgoviște, Târgu Mureș, Timișoara.

loading...
To Top

Distribuiti

Daca ti-a placut acest articol, da-i share , pentru ca si prietenii tai sa citeasca

Shares