News

Judecator: Kovesi sa priceapa ca armele se pot intoarce si asociatiile cu „agenturi” nu sunt mereu benefice

Judecatoarea Adina Daria Lupea de la Curtea de Apel Cluj s-a revoltat după ce Louis Freeh, avocatul lui Puiu Popoviciu, a avut o reacție dură la justiția din România privind condamnarea omului de afaceri.

”Nu ca o iubesc in mod special, dar totusi acest domn „profund dezamagit” cine e? Si cum isi permite? SI ce astepta? Sa picam pe spate?Adica e un soi de expert independent? Independent de cine?

„În iulie 2016, am fost repartizat să efectuez un raport independent al condamnării domnului Popoviciu în fața Curții de Apel din România. Am efectuat acest raport cu ajutorul unei echipe de procurori federali experimentați și foști agenți speciali ai FBI, printre care unul care vorbea fluent limba română.„”, a scris judecătoarea pe Facebook.

”Ar fi de ras, daca nu e de plans. Niste insi, cetateni straini, isi permit sa mature pe jos cu justitia din tara noastra, sa ne dea lectii, sa ne puna la zid. Din toate astea, sper ca si doamna Kovesi sa priceapa ca o cheama Lascu, ca armele se pot intoarce, ca nimic nu e vesnic si asociatiile cu „agenturi” nu sunt mereu benefice. Si mai vorbim sec dupa aia de „independenta” justitiei romane”, a adăugat aceasta.

Freeh a emis un comunicat în care afirmă că este „profund dezamăgit” de decizia Înaltei Curţi din România de a-l condamna pe omul de afaceri Puiu Popoviciu la 7 ani de închisoare, o sentinţa care „nu este susţinută nici de fapte nici de lege”.

„Sunt profund dezamăgit de recenta decizie a Înaltei Curți de Casație și Justiție a României cu privire la condamnarea penală a omului de afaceri român Gabriel Popoviciu și la sentința de șapte ani de închisoare. Această sentinţă şi condamnare nu este susținută nici de fapte, nici de lege.

În iulie 2016, am fost repartizat să efectuez un raport independent al condamnării domnului Popoviciu în fața Curții de Apel din România. Am efectuat acest raport cu ajutorul unei echipe de procurori federali experimentați și foști agenți speciali ai FBI, printre care unul care vorbea fluent limba română.

Echipa noastră a analizat temeinic dovezile prezentate împotriva domnului Popoviciu la proces, inclusiv documente și înregistrări clandestine ale conversațiilor sale. Această analiză a scos la iveală numeroase deficiențe de fapt și juridice în cazul împotriva domnului Popoviciu.

De exemplu, martorul principal al procuraturii, care a încercat în mod repetat, dar fără succes, să-l facă pe domnul Popoviciu să se incrimineze prin înregistrări secrete, a recunoscut în instanță că nu a fost mituit de domnul Popoviciu – presupusa mită, inclusiv două sticle de lichior și materiale corporative promoționale (cum ar fi un stilou, un notebook și calendare).

Fostul ministru al Educației, precum și alți martori, au mărturisit că terenul Băneasa nu a fost niciodată un bun public și, prin urmare, nu se poate susține acuzația legală de abuz de funcție. Multe alte deficiențe grave de fapt și de drept, incompatibile cu principiile fundamentale ale statului de drept, au fost, de asemenea, subliniate în raportul meu”, a mai scris avocatul lui Popoviciu în comunicat.

To Top