News

Judecătoare, ATACATĂ după ce a respectat LEGEA în cazul lui Dan Voiculescu

Nici nu s-a uscat bine cerneala pe motivarea deciziei de liberare condiţionată a lui Dan Voiculescu că #rezistenții au și început atacurile la adresa judecătoarei Iosefina Pârvu, cea care a stabilit că omul de afaceri poate ieşi din închisoare.

Motivul? Că a RESPECTAT LEGEA, lege care nu este pe placul tinerilor frumoși și liberi. Mai exact, Legea penală nu prevede obligativitatea ca prejudiciul să fie recuperat în cazul cererii de liberare condiţionată formulată de Dan Voiculescu, motiv pentru care el a putut să fie pus în libertate. Iar asta a adus multă nefericire printre #rezistenți.

Vorbe grele s-au aruncat la adresa judecătoarei pe rețelele de socializare chiar de la unii care nu au habar ”cu ce se mănâncă” legile. Păi nu ne mai place statul de drept? Depinde de persoană. Chiar și anumiți jurnaliști au găsit de cuviință să o atace pe judecătoarea Iosefina Pârvu. Un exemplu: Mircea Marian.

”Doamna judecătoare Iosefina Pârvu, de la Tribunalul București, cea care l-a eliberat pe Dan Voiculescu, a decis practic că oricine poate fi liberat condiționat fără să își plătească prejudiciul către stat, întrucât se aplică prevederile Codului Penal din 1969: „Cu referire la acoperirea prejudiciului, articolele din Codul penal din 1969 nu cuprind menţiuni privitor la o astfel de obligaţie, analiza lor însemnînd o combinare a dispoziţiilor de drept substanţial succedate în timp şi deci încălcarea principiului aplicării legii penale mai favorabile”. Poți fura liniștit, Codul Penal al lui Ceaușescu te lasă să păstrezi banii furați. Superbă logica doamnei judecător”, scrie acesta pe pagina personală de Facebook.

Dar cum stă în mod real situația?

„Acoperirea prejudiciului – dispoziţii cuprinse în articolul 59 şi următorul cod penal 1969 – lege penală mai favorabilă – nu cuprind menţiuni privitor la o astfel de obligaţie, analiza lor însemnând o combinare a dispoziţiilor de drept substanţial succedate în timp şi deci încălcarea principiului aplicării legii penale mai favorabile”, notează judecătoarea Iosefina Pârvu.

Magistratul a ţinut cont şi de conduita fostului parlamentar în penitenciar, prin prisma activităţilor educative, culturale şi de consiliere psihologică la care acesta a participat, recompensele şi creditele primite în detenţie, lipsa sancţiunilor disciplinare, dar şi de instruirea şcolară a sa şi de lipsa antecedentelor penale.

„Până la data de 24 aprilie 2017 petentul a executat un total de 1.408 zile din care: 387 zile executate pe baza muncii prestate şi/sau a instruirii şcolare şi formării profesionale din cele 3.653 zile (10 ani) pe care le avea de executat. Creditele primite ca urmare a programelor educaţionale – petentul condamnat a participat la opt programe respectiv activităţi sportive (pentru care nu se acordă credite) şi la 48 programe activităţi educaţionale pentru care a primit credite pentru a demonstra îndreptarea comportamentului”, conform motivării instanţei.

Judecătorul Tribunalului Bucureşti susţine şi că a plecat de la premisa că lucrările ştiinţifice redactate de Voiculescu în peniteciar au fost deja avizate de o comisie, iar măsura a fost una corectă, fără a fi nevoie să mai fie verificată.

Reprezentanţii DNA au afirmat, pe parcursul judecării cererii de liberare condiţionată, că Dan Voiculescu nu a plătit prejudiciul datorat statului şi nici cheltuielile judiciare, motiv pentru care el nu ar tebui pus în libertate. În apărare, avocatul omului de afaceri a afirmat că vina în acest caz îi aparţine ANAF pentru că nu a pus în executare sentinţa judecătorilor. Mai mult, apărătorul lui Dan Voiculescu a precizat că el nu „mai are un leu disponibil, cu excepţia penisiei”, având sechestru pe întreaga avere. (Foto: Lumea Justitiei)

To Top