Celebritati

Klaus ”e deplasat” și a vrut să dea VINA pe Guvern pentru furtună. Dragnea îi dă REPLICA

Liviu Dragnea a declarat că președintele Klaus Iohannis a încercat să dea vina pe guvern după furtună care a măturat vestul României. Toate acestea după comunicatul deplasat dat de Administrația Iohanis.

El spune că este inadmisibil ca într-o țară precum România, recunoscută pentru numărul mare de specialiști IT și pentru viteza de Internet, să nu existe până acum o inițiativă guvernamentală prin care să fie realizat un sistem de avertizare pentru toți cetățenii. Ne întrebăm Iohannis ce are de făcut în afară de poze cu alți șefi de stat și de a pune bețe în roate Guvernului?

Liderul PSD a criticat luni mesajul transmis spunând că ar trebui evitată transmiterea de SMS-uri din alte ţări şi că i s-a părut că şeful statului, aflat la New York, a încercat să dea vina pe Guvern.

„Ar fi bine să evităm să mai dăm SMS-uri din alte ţări când apar astfel de nenorociri în ţară. Cred că ar fi primul lucru care ar trebui să-l facem pentru că nu ajută la nimic, decât tulbură lucrurile. Guvernul a acţionat corect, repede.

Ce m-a deranjat că a transmis din New York? Nu m-a deranjat, dar totuşi mi s-a părut – poate greşesc, mi s-a părut că imediat a încercat să dea vina pe Guvern. Nu cred că e Guvernul de vină aici, putem să-i găsim alte vinovăţii. Eu cred că prima preocupare e să ne rugăm ca cei răniţi să-şi revină,  să se facă evaluărilel rapid şi să se aloce despăgubirile şi în paralel să vedem care sunt sistemele de avertizare”, a declarat Liviu Dragnea.

Iată comunicatul de presă care este total deplasat:

”Furtunile care au lovit cu o violență extremă România, în cursul zilei de duminică, arată vulnerabilitățile și ineficiența sistemului de prevenire a populației și reducere a riscului de producere a dezastrelor.

Fenomenele meteo foarte grave au provocat numeroase pierderi de vieți omenești și au lăsat în urmă zeci de răniți. Gândurile mele de compasiune se îndreaptă către familiile îndoliate, cărora le transmit sincere condoleanțe. Totodată, le doresc însănătoșire grabnică celor răniți și le mulțumesc salvatorilor.

Protejarea vieții cetățenilor și prevenirea populației în cazuri extreme sunt obiective prioritare ale Guvernului. În contextul creșterii frecvenței și intensității fenomenelor meteo periculoase, nu pot fi tolerate niciun fel de disfuncționalități în procesul de comunicare internă a instituțiilor statului, care au datoria nu doar de a interveni pentru a remedia consecințele dezastrelor, dar și de a preveni, prin diseminarea în timp util de informații care să avertizeze populația asupra pericolelor iminente.

În consecință, solicit Guvernului să explice în cel mai scurt timp dacă procedurile au fost respectate în astfel de cazuri și cine se face vinovat de neglijență sau incompetență. Trebuie să aflăm dacă informările meteorologice au fost emise în timp util și în conformitate cu amploarea fenomenelor naturale. De asemenea, solicit Guvernului să ia urgent măsurile care se impun pentru implementarea unui sistem de avertizare rapidă a populației, dar și pentru perfecționarea procedurilor de management integrat al situațiilor de criză. Absența unui astfel de sistem reprezintă un factor de risc la adresa siguranței naționale.

Existența unui asemenea sistem ar fi putut evita tragedii ca cele petrecute în cursul zilei de duminică. Este inadmisibil ca într-o țară precum România, recunoscută pentru numărul mare de specialiști IT și pentru viteza de Internet, să nu existe până acum o inițiativă guvernamentală prin care să fie realizat un sistem de avertizare pentru toți cetățenii.

Pasarea responsabilității între diversele structuri ale statului nu salvează vieți și nici nu ajută la diminuarea pagubelor materiale. Dacă există autorități ale statului și persoane în funcții publice care nu au acționat conform atribuțiilor, acestea sunt obligate să răspundă în fața legii.

Totodată, pe lângă perfecționarea sistemelor și procedurilor, pregătirea cetățenilor pentru situații de urgență, în care școala să aibă un rol important, este absolut necesară. Numai printr-o campanie continuă de educare și conștientizare a populației putem dezvolta capacitatea de anticipare și reacție a oamenilor atunci când se confruntă cu asemenea fenomene meteo periculoase sau cu alte situații de criză.”

To Top