News

Kovesi acordă un interviu la o zi după autodenunțul lui Ghiță care o vizează

Procurorul-șef al Direcției Naționale Anticorupție, Laura Codruța Kovesi, a declarat, că procurorii sunt interesați mai mult de „efectele dramatice” ale corupției, nu de atacurile care vin dinspre persoanele cercetate. De asemena, Kovesi spune că procurorii DNA sunt hărțuiți. În interviul acordat Agerpres nu există însă nimic despre scandalul momentului produs de autodenunțul lui Ghiță și nici precizări legate de teza de doctorat. 

Cât despre hărțuiri „Vă pot spune că procurorii din DNA nu sunt nici ușor impresionabili, nu sunt nici îngrijorați de astfel de tactici. Sunt obișnuiți deja cu atacurile care se fac în spațiul public de către persoanele pe care le cercetăm sau de către susținătorii acestora.

De foarte multe ori, au fost astfel de atacuri imediat după ce anumite proceduri au fost declanșate. Sunt atacuri la care noi nu putem să ieșim și să explicăm ce avem în dosar pentru că ne este interzis acest lucru. Singurul nostru răspuns este să finalizăm dosarele cât mai repede și mai bine și răspunsul adecvat vine odată cu hotărârea judecătorească definitivă care se dă în fiecare caz.

Am văzut că, de foarte multe ori, au fost situații în care am fost acuzați că dosarele sunt politice, că dosarele nu sunt solide, că nu avem probe și cu toate acestea am obținut hotărâri de condamnare. Deci, suntem într-o fază în care procurorii din DNA sunt suficient de maturi, experimentați și curajoși încât să facă față acestor atacuri. În schimb, dacă vorbim de îngrijorări, ne îngrijorează mai mult efectele dramatice pe care le are corupția și nu atacurile pe care le fac persoanele cercetate”, spune Kovesi.

Despre cum se fac hărțuirile

„În multe feluri se poate realiza și se realizează în fiecare zi. Sunt atacuri făcute prin declarații publice, prin postări de pe Facebook, prin prezentarea unor documente din dosar în spațiul public. Trebuie să spun că, potrivit noului Cod de procedură penală, din momentul în care o persoană este învinuită și i se aduce la cunoștință calitatea de suspect, procurorul trebuie să îi dea copie după tot dosarul, astfel că acesta devine public.

De foarte multe ori, se prezintă anumite documente dintr-un dosar, se prezintă anumite probe. Am observat că, de foarte multe ori, se prezintă doar anumite pasaje din anumite documente întocmite de procuror. Pe de altă parte, sunt situații în care se fac foarte multe plângeri împotriva procurorilor, la CSM, sau în altă parte. Sunt foarte multe metodele prin care poți să hărțuiești procurorii”

Despre dosarele in lucru

„Exact astăzi avem peste 7.600 de dosare penale aflate în lucru. Așa cum spune și competența prevăzută în lege, toate aceste dosare vizează corupția la nivel înalt.

Nu pot să vă dau un număr câți sunt demnitari sau câte persoane cu funcții importante, pentru că noi ținem statistica în funcție de infracțiunile care se comit, și acestea se referă la corupția la nivel înalt.”

Despre achitările din dosarele procurorilor DNA

„Vă prezint câteva date statistice: în acest an, am trimis în judecată în jur de 800 de persoane. Au fost condamnate definitiv de către instanțele de judecată în jur de 600 de persoane. Restul cauzelor sunt în curs. Procentul de achitări este la același nivel ca și în anii trecuți, deci nu este nimic ca să ne îngrijoreze. Dimpotrivă, calitatea dosarelor spun că este bună, având în vedere că procentul de condamnări în ultimii ani a fost în jur de 90%.”

Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată.

To Top