News

Kovesi are o DUMINICĂ de COȘMAR. Noi PASAJE din raport. ABUZURI și MINCIUNI

Cu siguranță aceasta este una dintre cele mai urâte zile trăite de Laura Kovesi. Putreziciunea din instituția pe care o conduce a ieșit la suprafața și împânzește cu mirosul ei stricat întreaga societate. Andreea Sava a prezentat, la emisiunea Descoperiți, de la Antena 3, noi pasaje din raportul Inspecției Judiciare cu privire la activitatea Direcției Naționale Anticorupție.

În aceste pasaje sunt evidențiate ”abuzuri ale procurorilor DNA, dar și modul în care s-a încercat ascunderea documentelor din dosarele procuroarei Mihaiela Iorga”, spune Andreea Sava, la Antena 3.

Iată câteva exemple:

1. Judecătorii susțin că sunt recuzați fiindcă nu se poartă frumos. ”În ceea ce privește un mod pătimaș în care ar acționa procurorii care activează la Curtea de Apel București referitor la formularea cererilor de recuzare a judecătorilor, facem mențiunea că urmare a discuțiilor purtate cu judecătorii cu funcții de conducere din cadrul acestora, sub rezerva confidențialității, expresiile reținute aparțin acestora, fiind citate ca atare”.

2. Cifre măsluite trimise la Inspecția Judiciară. ” Referitor la erorile privind numărul dosarelor aflate în lucru la procurori la începutul perioadei de control de 892, în loc de 692 și numărul dosarelor mai vechi de un an de la data sesizării, de 467 în loc de 606, ne însușim obiecțiunile de la pct II.2 cu precizarea că acestea au fost greșeli de tehnoredactare”.

3. Oameni reținuți și arestați fără probe sau pe fapte inexistente. ”În anul 2016, la nivelul Secției (de combatere a corupției din cadrul DNA) s-au înregistrat 57 de inculpați, din care 50 au fost achitați (…). Această creștere nu a fost niciun fel analizată, nu au fost menționate date referitoare la perioada în care s-a dispus trimiterea în judecată, nu au fost făcute analize temeiul în baza căruia a fost pronunțată achitarea (…)”.

To Top