News

Kovesi ia la verificat reportofoanele procurorilor DNA pentru a-l descoperi pe …

Dana Grecu a dezvăluit, la emisiunea „La ordinea zilei”, de la Antena 3, că Laura Codruța Kovesi face tot posibilul pentru a afla cine a înregistrat-o, în ședința în care își certa subordonații că stau „cu fundul pe dosare” și că nu-i aduc un ministru.

Astfel, potrivit unor informații, procurorul Marius Iacob, cel care coordonează operațiunea menită să-l identifice pe cel care a înregistrat-o pe Kovesi și a dat înregistrarea în mass-media, a început să verifice reportofoanele colegilor săi.

Dana Grecu ridică problema legalității înregistrării unei persoane, fără acordul acesteia, în prealabil, ori fără un act de la un judecător care să permită acest lucru.

”Nu aveau voie să dea în vileag daca și numai dacă acea ședință ar fi fost normală. Numai că doamna Kovesi le-a spus lucruri ilegale și le-a cerut să facă lucruri ilegale. Ori, în situația asta, mai ales un apărător al legii este obligat să o devoaleze”, a spus Sorin Roșca Stănescu.

To Top