News

Kovesi, prima reacție după dezvăluirile lui Daniel Dragomir

Procurorul şef al DNA, Laura Codruţa Kovesi, cere Inspecţiei Judiciare să efectueze verificări cu privire la situaţia constatată în legătură cu afirmaţiile făcute pe 11 septembrie, la un post de televiziune, de Dragomir Daniel, fost ofiţer SRI, trimis în judecată pentru fapte de corupţie şi asimilate corupţiei.

Dragomir a spus că dosarele instrumentate de DNA sunt făcute de către SRI, iar cei de la DNA le va trimite în judecată.

„Daniel Dragomir a lăsat să se înţeleagă faptul că rechizitoriile Direcţiei Naţionale Anticorupţie nu se sprijină pe probaţiunea instrumentată de procurori în baza dispoziţiilor procesual penale, ci că ar fi întocmite de angajaţii unei alte instituţii, respectiv SRI, iar rolul procurorilor DNA s-ar rezuma la semnarea şi trimiterea la instanţă a rechizitoriilor”, se precizează într-un comunicat al DNA.

Fostul colonel SRI Daniel Dragomir, trimis în judecată de DNA pentru corupție și urmărit penal în Dosarul „Black Cube”, susține că ofițeri SRI ar fi scris rechizitoriile pe care procurorii anticorupție le-au trimis în instanță.

Daniel Dragomir, dezvăluiri incredibile din anchetele DNA în exclusivitate la România TV. „Ofiţerii SRI făceau rechizitoriile, iar bravii procurori DNA le luau le contrasemnau şi le trimiteau în instanţă. Sperau ca cei din câmpul tactic să dea decizii favorabile. SRI dădeau bileţele şi erau dictate complete de judecată. Erau relaţii personale între judecători şi ofiţeri care erau implicaţi în câmpul tactic. Dumbravă sprijinea judecătorii să ajungă în poziţii. A fost şi prin şantaj cum ar fi fost arhiva SIPA. Au fost şi ofiţeri acoperiţi în justiţie. Când vorbim de ofiţeri acoperiţi între procurori şi judecători se încalcă grav Constituţia”, a spus Dragomir la România TV.

Dragomir a mai spus că SRI ar fi interceptat cu mandat ani de zile politicieni și jurnaliști.

„Așa cum v-am anunțat de ieri voi începe să prezint documente.

Mandatele de siguranță națională la care am facut referire aseară se refera la un prim exemplu, una din modalitățile în care oameni din media, oameni de afaceri și oameni politici au fost interceptați în ultimii ani.

În acest caz vorbim de perioada 2009-2013.

Interceptările s-au facut în baza prevederilor legii 535 / 2004 privind prevenirea și combaterea terorismului și în baza legii 51 / 1991 privind securitatea națională a României.

Aceste prevederi au permis interceptarea unor persoane pentru activități conexe fenomenului terorist: “subminarea, sabotajul sau orice acțiuni care au ca scop înlăturarea prin forță a instituțiilor democratice…” (art.3 lit. f) și “inițierea sau constituirea de organizații sau grupări ori aderarea sau sprijinirea sub orice formă a acestora…” (art. 3, lit. l).

Mai mult, in luna februarie 2014, după ce a avizat toate cererile de eliberare a mandatelor în cauză din poziția de Sefă a Parchetului General, doamna Kovesi solicita toate aceste mandate pentru a le utiliza în dosare de corupție, de data aceasta din pozitia de Șefă a DNA.

De ce?
Cum a fost posibil așa ceva?
Cine a aprobat și care a fost lanțul ierarhiei utilizate în acest caz?
Cât a costat toată urmarirea “teroriștilor”?
Câți oameni politici, din media și de afaceri au fost urmăriți?
Despre toate acestea și multe altele în curând”, a scris Daniel Dragomir pe blog, alături de două documente publicate,

To Top