News

Kovesi s-a supărat. DNA, acuzații de ULTIMĂ ORĂ în SCANDALUL momentului

Ultimele discuții din spațiul public probabil că i-au produs mare supărare Laurei Codruța. Mai ales discuțiile legate de audierea bunicuței de 90 de ani prin care DNA a dat o lovitură de imagine. Pardon. Și-a dat o lovitură de imagine. Destul de puternică. De parcă stătea grozav la acest capitol.

În consecință, DNA, o instituție sensibilă, a acuzat, joi, existența unor manipulări în spațiul public în legătură cu acțiuni ale procurorilor anticorupție, inclusiv prin exploatarea emoțională a unor împrejurări construite pe informații false. Păcat că nu spune nimic și de cei pe care îi plimbă în cătușe și apoi sunt achitați. Pentru distrugerea imaginii plătește cineva? Dar să revenim.

Potrivit unui comunicat al instituției conduse de Laura Kovesi, spațiul public a fost invadat în ultimele zile de materiale jurnalistice menite să manipuleze opinia publică, prin acreditarea ideii că procurorii anticorupție ar comite abuzuri în cursul investigațiilor penale și ar recurge la metode care încalcă procedurile judiciare.

„De exemplu, s-au vehiculat cu insistență informații că, în mod abuziv, procurorii DNA ar audia persoane vârstnice ori ar încerca să intimideze persoanele suspecte de comiterea unor infracțiuni prin implicarea copiilor lor în procedura de citare.

În unele cazuri, în media s-a recurs chiar la exploatarea emoțională a unor împrejurări construite pe informații false, care au prezentat drept acțiuni abuzive ale procurorilor o serie de proceduri reglementate clar de lege”, se mai arată în comunicat.

Direcția Națională Anticorupție a publicat și un comunicat de presă prin care justifică audierea bunicii Anei Maria Pătru. DNA susține că Simionescu Nicolița, în vârstă de 90 de ani, a fost chemată în fața organelor judiciare pentru a fi audiată în calitate de martor și că în actualul Cod Penal nu există posibilitatea audierii martorului la domiciliu. Ce nu spune DNA: Cod Penal nici nu interzice posibilitatea audierii martorului la domiciliu.

Oricât ar încerca instituția condusă de Kovesi să spună că totul este în regulă, realitatea arată altfel. Arată așa:

To Top