News

Kovesi se mișcă repede. Două capturi într-o zi: Rovana Plumb și Sevil Shhaideh. Cine urmează

Procurorul-șef al Direcției Naționale Anticorupție, Laura Codruța Kovesi, se mișcă repede când vrea. Ea a lovit puternic astăzi în Guvern. Acum cere sesizarea Camerei Deputaților, pentru formularea cererii de efectuare a urmăririi penale față de Rovana Plumb, fost ministru al Mediului și Schimbărilor Climatice la data faptei, în legătură cu săvârșirea complicității la abuz în serviciu în dosarul în care este vizat și vicepremierul Sevil Shhaideh și referitor la trecerea ilegală a unei părți din Insula Belina și Brațul Pavel în administrarea CJ Teleorman.

Și vicepremierul Sevil Shhaideh, la data faptelor secretar de stat în cadrul Ministerului Dezvoltării Regionale și Administrației Publice (MDRAP), este urmărită penal de procurorii anticorupție pentru săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu dacă funcționarul public a obținut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit. 

Ziaristul Sorin Roșca Stănescu a apreciat că, în viitorul foarte apropiat va fi audiat și liderul social-democraților, Liviu Dragnea.

”Doamna Shhaideh poate să spună în ce dosar a fost audiată. Nu există niciun impediment legal ca cei supuși unor anchete să vorbească. Poate să existe asemenea interdicții doar pentru martori. Avea voie să vorbească dar probabil că se abține pentru a discuta în prealabil cu avocatul sau avocații săi. După opinia mea, e de așteptat să fie chemat și domnul Liviu Dragnea . 100% este vorba despre Teldrum.

Ținta este Dragnea, iar momentul este foarte bine ales de către DNA. Acum DNA este în epicentrul unui scandal uriaș și doamna Kovesi prin asemenea dosare spectaculoase încearcă să mute conul de lumină în altă direcție. În viitorul foarte apropiat va fi audiat și domnul Dragnea. Cred că vom vedea o solicitare adresată Parlamentului, în acest sens”, a declarat jurnalistul Sorin Roșca Stănescu pentru Psnews.ro.

To Top