News

Larry Flynt: Nu pot să cred că în România, o țară care ar fi trebuit să învețe din trecut, se mai practică cenzura

În anul 2004 libertatea de exprimare era pusă la grea încercare de regimul politic. Televiziunile și ziarele care “defăimau” prin anchetele lor anumiți oameni politici sau baroni locali sufereau sancțiuni. În acea vreme, formația Paraziții a făcut piesa Jos Cenzura în a care a fost invitat să vorbească Larry Flynt. Cuvintele rostite de acesta se potrivesc exact cu ceea ce se întâmplă acum prin inițierea Legii Defăimării. Dar au trecut mai bine de 10 ani de atunci. Censorship „Libertatea de exprimare nu înseamnă libertatea gândului pe care îl iubești, ci a gândului pe care îl urăști, pe care îl urăști cel mai tare. Libertatea nu se pierde deodată, ci începând cu interzicerea unei reviste, a unei cărți sau unui CD.  Noțiunea de cenzură este în contradicție cu esența libertăților noastre de bază, în primul rând libertatea de expresie care aparține tuturor. Nu pot să cred că în România, o țară care ar fi trebuit să învețe din trecut, se mai practică cenzura. Cenzura nu aduce nimic bun și oamenii au dorința înnăscută de a fi liberi, și vor fi liberi, dacă nu sub această guvernare, atunci sub cea care va urma”, spunea Larry Flynt.  Poate este cazul ca liderul PSD, Liviu Dragnea, să mediteze la aceste cuvinte și să realizeze că românii nu au nevoie să fie trimiși înapoi în trecut. Melodia este mai jos. „Comunismul a murit, dar spiritul a rămas în țară…”

Legea lui Dragnea aşteaptă să vadă dacă săptămîna viitoare deputaţii vor relua dezbaterile sau va fi retrasă de către iniţiator în urma valului de proteste venite mai ales din partea societăţii civile şi a presei.

Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată.

To Top