News

Ziua EXPLICAȚIILOR pentru Laura Codruţa Kovesi

Procurorul şef al DNA, Laura Codruţa Kovesi, este chemată vineri în Secţia pentru procurori a Consiliului Superior al Magistraturii (CSM), pentru a-şi susţine punctul de vedere legat de raportul Inspecţiei Judiciare (IJ) privind activitatea conducerii Direcţiei Naţionale Anticorupţie.

Şefa DNA este aşteptată în Secţia pentru procurori a CSM la ora 10.00 pentru a-şi susţine punctul de vedere legat de raportul Inspecţiei Judiciare privind activitatea DNA.

Joi, în Secţia pentru procurori a fost audiată, timp de aproximativ trei ore, Elena Rădescu. coordonatorului echipei Inspecţiei Judiciare care a făcut controlul la DNA.

Conform calendarului de analiză a raportului Inspecţiei Judiciare cu privire la managementul DNA, inspectorul Elena Rădescu urma să fie audiată în Secţia pentru procurori a CSM luni, 16 octombrie, dar audierea acesteia a fost reprogramată pentru joi, la cererea acesteia, pe motiv că nu se va afla în ţară luni.

Luni, este chemat în şedinţa Secţiei procurorul Gheorghe Stan, inspector şef adjunct al Inspecţiei Judiciare.

Secţia pentru Procurori a CSM, care s-a întrunit, marţi, a stabilit ca analiza raportului Inspecţiei Judiciare cu privire la activitatea managerială a DNA să se deruleze pe parcursul mai multor şedinţe de secţie.

DNA a făcut publice, săptămâna trecută, concluziile raportului Inspecţiei Judiciare, precizând că acestea se regăsesc în documentul provizoriu transmis Direcţiei. DNA spune că, astfel, vrea „o informare corectă a opiniei publice, având în vedere modul defectuos în care Inspecţia Judiciară a gestionat acest raport”.

Aceasta, în condiţiile în care în spaţiul public au început să apară încă de miercurea trecută informaţii prezentate ca fiind concluzii ale raportului Inspecţiei Judiciare. Potrivit concluziilor documentului făcut public de DNA, procurorul şef Laura Codruţa Kovesi are „calităţile necesare pentru exercitarea în continuare a funcţiei de conducere”.

To Top