News

Lovitura URIAȘĂ primită de Ponta. E bun de PLATĂ! Decizia e DEFINITIVĂ

Tribunalul Bucureşti a decis, joi, definitiv, ca Victor Ponta să îi plătească daune de 10.000 lei lui Lucian Isar (soțul Aline Gorghiu), după ce fostul premier ar fi spus că fostul ministru delegat pentru mediul de afaceri ar fi cerut avantaje personale de la un mare investitor american. Daunele, reduse de la 20.000 lei.

Admite apel declarat de Ponta Victor. Schimbă, în parte, sentinţa civilă apelată în sensul că stabileşte cuantumul daunelor morale la 10.000 lei, se arată în decizia definitivă a Tribunalului Bucureşti.

Prima instanţa, Judecătoria Sectorului 2, a decis, în aprilie 2017, ca Victor Ponta să plătească 20.000 lei, suma fiind redusă de Tribunal.

În februarie 2016, fostul ministru delegat pentru mediul de afaceri Lucian Isar declara agenţiei MEDIAFAX că fostul premier Victor Ponta va „trebui să apară în faţa instanţei”, deoarece îl va acţiona în justiţie, remarcând faptul că „oricum” fostul şef al Executivului „are deja experienţă cu instanţele”.

„Am vorbit în spaţiul public, de mai multe ori, despre cazuri dureroase pentru domnia sa, OMV, Roşia Montană, Rompetrol şi altele. Probabil că se simte exclus din dezbaterea publică, iar prezenţa mea la DNA, în calitate de martor, la o plângere pe care am formulat-o, i-a oferit pretextul de a mai arunca nişte mizerii în spaţiul media. Sau a reacţionat, preventiv, panicat. Nu ştiu şi nici nu mă interesează resorturile minciunilor sale.

Îl anunţ pe tânărul calomniator că va trebui să apară în faţa instanţei, deoarece îl voi acţiona în justiţie. Oricum are deja experienţă cu instanţele. Un drum în plus sau în minus la tribunal nici nu va conta pentru domnia sa„, declarat pentru MEDIAFAX fostul ministru delegat Lucian Isar, care a fost membru al Cabinetului Ponta.

Isar a introdus acţiunea în instanţă după ce fostul premier Victor Ponta a afirmat că fostul ministru delegat pentru mediul de afaceri Lucian Isar ar fi cerut avantaje personale de la un mare investitor american, potrivit informaţiilor pe care le-ar fi primit de la instituţiile specializate ale statului pe când conducea Executivul.

”Nu cunosc în mod evident motivele chemării de azi la DNA / pot însă să spun că în aproape 4 ani de Prim Ministru a fost o singură ocazie în care am primit direct informare de la instituţiile specializate ale statului despre o tentativă clară de corupţie din partea unui ministru – Lucian Isar (care a cerut avantaje personale de la un mare investitor american în schimbul sprijinului pentru implementarea unui proiect important în România)!

Atunci i-am spus imediat şi lui Crin Antonescu de situaţie şi a înţeles – în cateva ore l-am înlocuit pe Isar cu Mihai Voicu / probabil că cei care m-au informat pe mine au sesizat şi DNA. Din păcate există şi astfel de oameni”, a scris la acea vreme fostul premier pe Facebook.

To Top