News

Lui Iohannis i s-a cerut demisia chiar în timpul slujbei de Înviere

Moment inedit la Patriarhie. În timp ce se desfășura slujba de Înviere, un bărbat a început să protesteze împotriva lui Klaus Iohannis cerându-i demisia de mai multe ori. Slujba Învierii de la Patriarie a început cu incidente, la ceremonie a participat și preşedintele Klaus Iohannis, împreună cu soţia sa Carmen. Aceștia şi-au făcut apariţia alături de Patriarhul Daniel.646x404

La vederea celor trei, un bărbat a început să ceară demisia președintelui. Omul a fost ridicat de polițiști și îndepărtat de la fața locului. Klaus Iohannis a participat pentru prima oară la Slujba Învierii de la Patriarhie, în condiţiile în care el este de confesiune luterană şi a sărbătorit Paştele la sfârşitul lunii martie. Acum nu este sigur că protestul bărbatului nu se îndrepta și către Patriarhul Daniel. Fața bisericească și-a atras multă antipatie după tragedia din clubul Colectiv, reacția BOR fiind inexistentă după accident.61537217

Reamintim că în luna noiembrie 2015, Patriarhul Daniel a participat la slujba de înmormântare a femeii de serviciu care se afla la muncă în clubul Colectiv în seara tragediei. La finalul slujbei, Preafericitul a avut o reacţie nervoasă din cauza întrebărilor jurnaliştilor, cărora le-a reproşat o „atitudine ostilă” faţă de Biserică. “Nu învăţaţi dumneavoastră Biserica ce rol are ea. Învăţaţi mai bine ce-i credinţa ortodoxă. (…) Să vină lumea la biserică, nu la club. Asta este rânduiala Bisericii. Nu mai judecăm pe nimeni. Să ne rugăm pentru ei”, a spus Patriarhul după slujba de înmormântare. Acesta a declarat că preoţii  au mers marţi la club Colectiv şi că Biserica a sprijinit familia femeii de serviciu cu o sumă acordată fiecărui copil.

Citește: Ce sumă trebuie să plătești ca să-i ceri demisia lui Iohannis

În plus, el a ţinut să precizeze că preoţii ortodocşi nu îşi doresc “să facă spectacol” şi că prelaţii îşi fac datoria aşa cum cer religia şi obiceiurile. “Noi ne facem datoria după tradiţia şi rânduiala noastră. Nu învaţă Biserica să rupă liniştea şi tăcerea celor care trebuiau să se reculeagă. Astăzi au fost preoţi acolo şi au făcut slujbă. Nu vrem să se considere că facem spectacol”, a adăugat Patriarhul.

Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată.

To Top

Distribuiti

Daca ti-a placut acest articol, da-i share , pentru ca si prietenii tai sa citeasca

Shares