Life

Mai multe ONG-uri sar în apărarea persoanelor lesbiene, gay, bisexuale şi transgender

Aproape 80 de organizaţii neguvernamentale cer Parlamentului să respingă propunerea legislativă privind redefinirea familiei, conform Adevărul. Ele motiveză că propunerea nu este nici necesară, nici oportună şi contravine standardelor de drepturile omului asumate de statul român şi garantate cetăţenilor prin articolul 26 din Constituţie, care protejează viaţa privată şi de familie a tuturor.

Semnatarii mai susţin că propunerea de modificare a Constituţiei, „venită din partea unor organizaţii conservatoare şi religioase, cu susţinerea explicită a Bisericii Ortodoxe Române şi a unor culte din România, departe de a rezolva o criză demografică aşa cum se pretinde, vizează stigmatizarea persoanelor lesbiene, gay, bisexuale şi transgender (LGBT) şi excluderea lor, pe cât posibil, din societate, prin negarea unor drepturi civile, ce ţin de reglementarea relaţiilor interpersonale şi protecţia vieţii lor familiale”.

„Rolul Parlamentului este acela de a promova un dialog consolidat, responsabil şi tolerant în privinţa minorităţilor, ceea ce nu se poate realiza în contextul unui vot popular asupra unui subiect în care populaţia nu are acces la informaţie suficientă şi echilibrată pentru a putea formula o decizie. Reamintim membrilor Parlamentului că referendumul local trebuie anunţat cu minim 20 de zile înainte de organizarea lui. Parlamentul nu trebuie să ignore un minim standard democratic, prin organizarea unui referendum national cu o campanie mai scurtă de informare decât cea reglementată pentru consultarea populaţiei la nivel local”, precizează semnatarii.

Comisia juridică a adoptat, săptămâna trecută, cu unanimitate de voturi, un raport de admitere a iniţiativei cetăţeneşti privind modificarea Constituţiei, în sensul redefinirii familiei ca uniune dintre un bărbat şi o femeie, modificarea legii fundamentale urmând a se face printr-un referendum naţional. Membrii Comisiei juridice au adoptat raportul de admitere cu unanimitate de voturi, iar acesta urmează să ajungă în plen, unde pentru adoptare este necesară o majoritate de două treimi din numărul parlamentarilor.

(foto: starobserver.com.au.s3.amazonaws.com)

loading...
To Top

Distribuiti

Daca ti-a placut acest articol, da-i share , pentru ca si prietenii tai sa citeasca

Shares