News

Merkel, despre criza politică din România: Noi dorim să…

Preşedintele Klaus Iohannis a discutat, luni, cu Angela Merkel despre criza politică de la Bucureşti. Președintele României i-a transmis cancelarului german că avem o criză în interiorul coaliţiei de guvernare, dar că România este o ţară stabilă, solidă şi a solicitat celor implicaţi în divergenţe să găsească soluţii urgente, ”ceea ce fără îndoială se va şi întâmpla”.

În conferinţa de presă comună, Angela Merkel şi Klaus Iohannis au fost întrebaţi despre criza politică de la Bucureşti, cancelarul german spunând că nu se pronunţă asupra problemelor interne, dar a subliniat că este necesar ca în România să fie întărite democraţia şi statul de drept.

”Nu mă pronunţ, am spus că noi dorim să fie statul de drept întărit în România şi democraţia, dar acestea sunt probleme interne ale României”, a afirmat Merkel.

La rândul său, preşedintele Iohannis a spus că subiectul a fost abordat în discuţiile cu Merkel. Klaus Iohannis efectuează în perioada 19-21 iunie o vizită în Germania. Vizita în Germania are loc în contextul în care în acest an se împlinesc 50 de ani de la stabilirea relațiilor diplomatice la nivel de ambasadă, 25 de ani de la semnarea Tratatului privind cooperarea și parteneriatul în Europa dintre România și Germania, precum și 10 ani de la aderarea României la Uniunea Europeană.

To Top

Distribuiti

Daca ti-a placut acest articol, da-i share , pentru ca si prietenii tai sa citeasca

Shares