Externe

Merkel încearcă să le redea încrederea nemților

„O astfel de seară şi o astfel de noapte sunt greu de suportat. Şi este cu atât mai greu cu cât am avut mai multe astfel de veşti teribile în doar câteva zile”, a subliniat Merkel comentând recentul atac în care nouă persoane și-au pierdut viața.

Serviciile de securitate vor face totul pentru a garanta protecţia şi libertatea cetăţenilor Germaniei, a declarat sâmbătă după-amiază cancelarul Angela Merkel, după două atacuri comise în mai puţin de o săptămână.

„Serviciile de securitate vor face tot posibilul pentru garantarea protecţiei şi a libertăţii tuturor cetăţenilor Germaniei”, a afirmat Merkel, citată de site-ul agenţiei Associated Press. Angela Merkel a făcut aceste declaraţii după atacul comis într-un tren, în care au fost rănite mai multe persoane, şi cel de la Munchen, soldat cu nouă morţi. „Aceste incidente au avut loc în locuri în care puteam fi oricare dintre noi, astfel că mulţi germani se întreabă ce loc mai poate fi sigur”, a adăugat liderul de la Berlin.

Până la acest moment, printre victimele atacului armat de la Munchen nu se află cetățeni români, potrivit MAE. Situația continuă să fie monitorizată atât în Centrala Ministerului Afacerilor Externe, cât și la nivelul Consulatului General al României la Munchen.[irp posts=”11429″ name=”Munchen: 9 morți și 21 de răniți. Atacatorul este un germano-iranian de 18 ani”]

Cetățenii români aflați în Munchen continuă să aibă la dispoziție numerele de telefon sus-menționate, operate în regim de permanență de Centrul de Contact și Suport. Totodată, cetățenii români aflați în străinătate pot să semnaleze orice situație deosebită și pe adresa de email callcenter@mae.ro, informează MAE.

Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată.

To Top