Externe

Merkel își iese din minți. Patrioții împotriva islamizării își fac partid și susțin AfD

Mișcarea PEGIDA (Patrioții europeni împotriva islamizării Europei) a anunțat luni că intenționează să creeze un partid politic, însă fără să facă concurență dreptei populiste Alternativa pentru Germania (AfD). PEGIDA a vârf de lance al protestelor împotriva refugiaților șide multe ori ținta mișcării a fost Angela Merkel.

Șeful mișcării, Lutz Bachmann, spune că viitorul partid ar urma să se numească „Partidul popular pentru libertate și democrație directă” și a dat asigurări că noul partid nu va face concurență AfD, partid al dreptei populiste, cu accente de extremă dreapta, care a cunoscut o ascensiune spectaculoasă în ultimele luni, dar extrem de contestat de Merkel.

„Vom susține AfD la viitoarele alegeri legislative (prevăzute pentru toamna lui 2017) și nu vom prezenta candidați decât în număr limitat în circumscripții”, a adăugat Bachmann. El a declarat că relațiile cu AfD sunt bune în majoritatea regiunilor țării, unde partidul dreptei populiste a înțeles că „doar împreună” cu PEGIDA succesul va fi garantat.merkel-chador_3465403b

PEGIDA s-a lansat în toamna lui 2014, prin manifestații săptămânale împotriva imigranților în fieful său din Dresda. Mișcare vădit de extremă dreapta, PEGIDA face obiectul mai multor anchete judiciare pentru incitare la ură. Totuși, mișcarea nu a reușit să-și îndeplinească obiectivul de a se extinde în întreaga Germanie, rămânând populară în estul țării. Pe de altă parte, reprezentanții AfD sunt împărțiți în două tabere: cea care își asumă apropierea de PEGIDA și cea care dorește să se disocieze de această mișcare.

loading...
To Top

Distribuiti

Daca ti-a placut acest articol, da-i share , pentru ca si prietenii tai sa citeasca

Shares