Externe

Mesaj video de la ISIS: Nu ați văzut nimic până acum. Vom ajunge peste tot! Video

Reţeaua Stat Islamic (SI) continuă să amenințe siguranța locuitorilor lumii. ISIS a avertizat printr-un un mesaj video că va cuceri lumea prin atentate până când legea islamică Sharia va fi instituită. La începutul înregistrării video sunt prezentate imagini cu atacurile recente din Paris, Bruxelles şi Orlando (Statele Unite), revendicate de reţeaua teroristă. ISIS a transmis că uciderea de săptămâna trecută a 20 de persoane în Dhaka a fost doar o mică parte din ceea ce urmează.

Militantul din înregistrare, care a vorbit în limbile engleză şi bengaleză, a spus că Bangladeshul trebuie să ştie că face acum parte dintr-un câmp de luptă mai mare, unde se înfiinţează califatul tranfrontalier pe care grupul l-a proclamat în 2014.

Ceea ce aţi văzut în Bangladesh…a fost doar o mică parte. Acest lucru se va repeta, se va repeta şi se va repeta până când voi pierdeţi şi noi câştigăm iar legea Sharia va fi institută în întreaga lume”, a spus în înregistrarea video un militant din Bangladesh identificat cu numele de Abu Issa al-Bengali, potrivit Reuters online.

Vineri seara, indivizi au deschis focul cu arme automate şi au luat ostatici într-un restaurant situat într-o zonă în care sunt misiuni diplomatice, în capitala Bangladeshului. Atacul s-a soldat cu moartea a 20 de civili, şi anume a 9 italieni, 7 japonezi, un american, un indian şi doi poliţişti. Şase indivizi înarmaţi au fost eliminaţi şi 13 ostatici, inclusiv 3 străini, au fost salvaţi sâmbătă în timpul unei operaţiuni a poliţiei.

Autorităţile din Bangladesh neagă implicarea reţetei Stat Islamic în atac, susţinând că atacatorii aparţineau unui grup din această ţară şi nu organizaţiei teroriste. „Ei sunt membri ai grupării Jamaat-ul-Mujahideen din Bangladesh”, a insistat ministrul de Interne, Asaduzzaman Khan. Potivit acestuia, ei nu au nicio legătură cu Stat Islamic.

Guvernul din Bangladesh neagă prezenţa oricărui grup terorist internaţional în această ţară, mai ales a reţelei Stat Islamic. Pe de altă parte, analiştii estimează că Bangladeshul nu vrea să recunoască existenţa organizaţiilor teroriste precum Stat Islamic sau Al-Qaida pe teritoriul său de teama de a nu speria investiitorii.

Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată.

To Top