News

Mesajul lui Băsescu pentru Kovesi: Te țin eu minte

Fostul președinte Traian Băsescu a declarat că Laura Codruţa Kovesi, șefa DNA, şi-a arătat caracterul acum, după ce fiica sa Ioana a fost pusă sub învinuire. Acesta a mai spus ca dacă cineva a crezut că în acest fel îl intimidează a făcut o gravă eroare.

”A fost un om tânăr în care mi-am pus enorm de multe speranțe (…) Din păcate, către sfârșitul mandatului meu, doamna Kovesi și-a arătat caracterul. Și eu nu spun că nu ai caracter atunci când cauți sau depistezi corupți, dar nu ai caracter atunci când sacrifici oameni, ca să fii renumită pe funcție. Eu nu voi fi adversarul instituțiilor, dar adversarul unor ticăloși care sacrifică oameni ca să se consolideze în poziții numite, voi fi fără rezerve. O să țin minte”, a spus Traian Băsescu.

Fiica cea mare a fostul președinte Traian Băsescu, notarul Ioana Băsescu, urmărită penal, sub control judiciar, pentru instigare la splălare de bani și abuz în serviciu, se arată într-un comunicat al Direcției Naționale Anticorupție (DNA), remis joi presei.

De asemenea, în același dosar, deputatul Elena Udrea, ”implicată direct în campania unuia dintre candidaţii la alegerile prezidenţiale din 2009”, este acuzată de cinci infracțiuni de spălare de bani.

Potrivit comunicatului, Ioana Băsescu, fiica fostului preşedinte Traian Băsescu, şi fostul concubin al acesteia, Giovanni-Mario Francesco, au făcut, în 2010, o excursie în Cuba, folosindu-se de bani pe care i-au obţinut în mod nelegal pentru campania prezidenţială din 2009 de la o companie cu capital majoritar de stat.

În același dosar, mai sunt sub control judiciar și Elena Udrea, Gheorghe Nastasia (secretar general al Ministerului Dezvoltării Regionale și Turismului, la acea vreme), Victor Tarhon, și Giovanni-Mario Francesco.

”În cursul anului 2009, în contextul campaniei electorale pentru alegerile prezidențiale, au fost colectate sume de bani despre care există suspiciunea că au provenit din săvârșirea unor infracțiuni și care au fost folosite ulterior pentru plata unor servicii prestate în campania electorală”, se mai arată în comunicatul DNA.

 

Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată.

To Top

Distribuiti

Daca ti-a placut acest articol, da-i share , pentru ca si prietenii tai sa citeasca

Shares