News

Ministerul Sănătăţii ÎNCHIDE o secție a Spitalului de Arşi. Pacienții sunt redirecționați

Ministerul Sănătăţii vrea să mute Spitalul de Arşi din Capitală, din cauza neregulilor de aici. S-a luat totuşi, deocamdată, decizia închiderii doar a unei secţii, deşi autorităţile au luat în calcul chiar închiderea unităţii medicale.

Vestea vine după ce un medic de la Spitalul de Arşi din Capitală a filmat un pacient internat la terapie intensivă care avea rănile invadate de larve de muscă.

”Singura măsură rezonabilă pe care am luat-o în considerare este închiderea spitalului şi transferul activităţii în altă parte. E o măsură pe care am discutat-o îndelung, ultima dată săptămâna trecută. Concluzia la care am ajuns este că nu putem închide tot spitalul, ceea ce am făcut este să suspendăm activitatea UTS-ului, ceea ce înseamnă că pacienții cu arsuri grave au fost redirecționați. Măsurile pe care le avem în vedere, una deja am sugerat-o și e în fruntea listei mele de priorități, este relocarea spitalului”, a spus ministrul Sănătății, Vlad Voiculescu.

Reprezentanţii DSP Bucureşti s-au deplasat joi dimineaţa la Spitalul Clinic de Urgenţă, Chirurgie Plastică, Reparatorie şi Arsuri din Capitală pentru a verifica situaţia în urma publicării imaginilor cu un pacient pe rănile căruia se aflau larve.

”La ATI nu avem nici aer condiționat”

”Imaginea e reală. Nu am ce să comentez. A existat situația asta, a unui pacient care avea în zona arsă cei patru cinci viermi. (…) Sunt zone de necroză unde nu poți băga degetele și să speli ca pe mâini, că poți rămâne cu urechea în mână. Zonele acelea se spală cu delicatețe”, a spus șeful ATI al Spitalului de Arși din București.

Medicul susține că astfel de situații pot apărea, atâta timp cât secția nu are aer condiționat și singura modalitate de aerisire este prin deschiderea geamului și a ușilor.

”E de ajuns să fie o muscă, nu vă închipuiți că e ca la gunoi”, a spus medicul Adrian Stănculea.

Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată.

To Top