News

Ministrul Justiției, despre ”BUBA” dintre CSM și Inspecția Judiciară: Românii au văzut ce…

Ministrul Justiției, Tudorel Toader, a declarat vineri, la Craiova, că în ultima perioadă tot mai mulți români au văzut ceea ce s-a petrecut în raporturile dintre CSM și Inspecția Judiciară – reclamații, nemulțumiri, acțiuni, sesizări, plângeri făcute de unii împotriva altora – ceea ce înseamnă că este ceva în neregulă în reglementarea raporturilor dintre cele două instituții.

„Vorbeam la acel moment, 23 august, și de o incompatibilitate funcțională între Inspecția Judiciară și CSM și am argumentat faptul că la nivel de principiu mie mi se pare inadecvat ca CSM să stabilească regulamentul de activitate a Inspecției, Inspecția pe baza acelui regulament să verifice procurorii, judecătorii față de care sunt sesizări, după care raportul de control să fie supus aprobării CSM-ului. Adică cel controlat face regulile controlorului și aprobă și rezultatul actului de control.

Dar asta e la nivel de principiu. Câți or fi fost de acord sau nu la momentul respectiv, nu știu. Dar ce știu este faptul că tot mai mulți români au văzut ceea ce s-a petrecut în raporturile dintre CSM și Inspecția Judiciară și au văzut toate aceste reclamații, nemulțumiri, acțiuni, sesizări, plângeri făcute de unii împotriva altora și în felul acesta rezultă că este ceva în neregulă privind reglementarea raporturilor dintre Inspecție și CSM sau CSM și Inspecție Judiciară”, a afirmat Tudorel Toader.

Ministrul Justiției a subliniat că trebuie stabilit dacă problema este la nivel de reglementare sau la nivel de interpretare și aplicare a normei.

„Aș vorbi de modul în care unii sau alții interpretează, înțeleg și aplică dispoziția legală. Aici este o invitație, pe care am repetat-o, de a face distincția necesară între problemele normei conținutului reglementării și cele care izvorăsc din corecta aplicare a lor. Noi trebuie să observăm această delimitare, să vedem unde este problema: la nivel de reglementare sau la nivel de interpretare și aplicare a normei. După ce identificăm problema, înseamnă că am găsit cauza și trebuie să acționăm prin măsuri de natură să asigure funcționalitatea”, a spus ministrul Justiției.

Întrebat în legătură cu controlul Inspecției Judiciare la DNA, a spus că acest control „deocamdată nu este gata”.

„Suntem în etapa în care DNA înțeleg că a contestat. Procedural trebuie rezolvate obiecțiile formulate de către DNA vizavi de conținutul raportului. După ce se rezolvă, atunci se discută conținutul raportului cu unele obiecții admise sau respinse. Nu aș comenta eu conținutul unui raport pe care nu îl cunosc. Așteptăm soluționarea obiecțiilor, vedem conținutul și atunci ne exprimăm punctul de vedere”, a mai declarat Tudorel Toader.

To Top