Life

Muzeul „Chaplin’s World” a depășit așteptările în privința numărului de vizitatori

Muzeul „Chaplin’s World” (Lumea lui Chaplin) din Elveția a depășit toate așteptările de afluență după numai două luni de când și-a deschis porțile pentru public, relatează EFE.

Charlie Chaplin își regăsește acolo publicul iar marele public (re)descoperă opera acestui maestru. Toate generațiile și toate naționalitățile vizitează cot la cot, la Corsier-sur-Vevey, pe malul Lacului Léman, casa în care actorul a locuit în ultima parte a vieții, noul Studiou și parcul cu arbori centenari, potrivit site-ului muzeului, chaplinsworld.com.

Muzeul, dedicat artistului și omului Charlie Chaplin, invită vizitatorii să descopere viața lui Chaplin în intimitatea sa familială, să facă o incursiune prin decorurile celor mai mari filme ale sale în Studioul hollywoodian, să facă o plimbare prin parc. „Nu suntem numai satisfăcuți de marele număr al persoanelor care îl vizitează zilnic, ci și încântați de comentariile pe care le primim de la vizitatori”, a spus într-un comunicat directorul general al muzeului, Jean-Pierre Pigeon, fără a preciza numărul vizitatorilor.

„Chaplin’s World” a fost inaugurat la 16 aprilie (ziua de naștere a lui Charlie Chaplin) și s-a deschis pentru public la 17 aprilie. Pentru a exemplifica interesul suscitat de „Chaplin’s World” în rândul admiratorilor marelui actor, organizatorii relatează că un fan german a călătorit peste 800 de kilometri pentru a ajunge la ora 06:30 și a fi primul care trecea pragul muzeului, iar al doilea vizitator venea de la New York.Ribbon_cutting_ceremony._Opening_of_Chaplin_s_World_big

„Magic, magnific, emoționant și amuzant, acestea sunt cuvintele repetate cel mai des de vizitatorii noștri”, a mai spus Pigeon.

Complexul a primit deja peste 115 cereri pentru desfășurarea unor evenimente ca nunți, conferințe și petreceri, dintre care 23 s-au realizat deja în cele două luni de la deschidere.

Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată.

To Top