Life

NATO suplimentează trupele cu încă 4.000 de militari. Se amplifică tensiunile

Alianţa Nord-Atlantică pregăteşte staţionarea a 4.000 de militari suplimentari, prin rotaţie, în Polonia şi ţările baltice. Motivul: potrivit oficialilor NATO, astfel se încearcă descurajarea Rusiei care nu se știe exact ce face. Decizia NATO nu face decât să amplifice tensiunile cu Rusia, iar anunțul Alianței sună mai mult ca o organizare de război.nato rusia soldati

Până acum, la noua forţă militară au anunţat participarea Statele Unite, Marea Britanie şi Germania, fiecare cu câte 1.000 de militari. Washingtonul caută încă un aliat care să trimită 1.000 de militari în statele est-europene, dar ţările europene sunt reticente să contribuie. Decizia va fi formalizată marţi, 13 iunie, printr-un vot al miniştrilor Apărării din statele membre NATO, a explicat Jens Stoltenberg, citat de site-ul agenţiei Associated Press. Mai mult, în contextul în care aliaţii europeni sunt reticenţi, Statele Unite ar putea solicita implicarea Canadei pentru a contribui, alături de Marea Britanie şi Germania, la suplimentarea efectivelor NATO în Europa de Est.NATO soldiers participate in NATO Exercise Trident Juncture in Troia, near Setubal

„Alianţa Nord-Atlantică a luat măsuri solide pentru protejarea naţiunilor noastre şi pentru a contribui la stabilitatea regională. Dar provocările continuă. De aceea, trebuie să avem măsuri pe termen lung. Am stabilit avansarea prezenţei în partea de est a Alianţei. Acum discutăm dimensiunile, scopul şi componenţa forţei militare. La recomandările experţilor noştri, se va decide mobilizarea a patru batalioane în ţările baltice şi în Polonia. Această decizie va transmite un semnal clar: că Alianţa este pregătită să apere orice aliat”, a declarat secretarul general NATO, Jens Stoltenberg.Jens Stoltenberg

Statele Unite au anunţat în martie că vor trimite militari suplimentari în Europa de Est, cel mai probabil inclusiv în România, începând din anul 2017, în contextul măsurilor de garantare a securităţii pe fondul acţiunilor Rusiei. Pentagonul a alocat un buget suplimentar de 3,5 miliarde de dolari pentru o prezenţă militară permanentă în România, Polonia, Estonia, Lituania şi Letonia. Decizia suplimentării capabilităţilor militare americane în Europa de Est are rolul de a oferi garanţii de securitate aliaţilor NATO în contextul activităţilor militare ale Rusiei.

Alianţa Nord-Atlantică trebuie să transforme patrulele aeriene din zona Mării Baltice într-o forţă care să poată apăra ţările baltice în caz de război, afirma în martie generalul american Philip Breedlove, la acea vreme comandantul în exerciţiu al forţelor NATO din Europa, în ceea ce era un avertisment adresat Rusiei.

Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată.

To Top