News

Năucitor pentru DNA. Inspecția judiciară, despre trei dintre procurorii lui Kovesi

Inspecţia Judiciară (IJ) a exercitat acţiunea disciplinară faţă de procurorii Marius Bogdan Bulancea, Paul Silviu Dumitriu şi Jean Nicolae Uncheşelu de la Direcţia Naţională Anticorupţie – Structura Centrală pentru îndeplinirea funcţiei cu gravă neglijenţă, în legătură cu dosarul privind Ordonanţa 13, potrivit agerpres.ro. Laura Kovesi pare tot mai disperată și a început un șir de interviuri la presa prietenoasă.

Potrivit unui comunicat al IJ transmis miercuri, acţiunile celor trei procurori au avut ca rezultat încălcarea principiului separaţiei puterilor în stat şi deteriorarea încrederii şi a respectului opiniei publice faţă de funcţia de magistrat.

Referitor la nerespectarea normelor de drept procesual care reglementează competenţa DNA, inspectorii judiciari au apreciat că, prin conduita adoptată de procurorul şef de secţie Marius Bogdan Bulancea şi procurorul şef adjunct secţie Paul Silviu Dumitriu, în ceea ce priveşte înregistrarea denunţului formulat la 31 ianuarie 2017 şi constituirea dosarului, au fost nesocotite o serie de dispoziţii din Codul de procedură penală, Legea 78/2000 şi din Legea 115/1999.

IJ anunţă că a constatat şi nerespectarea normelor de drept procesual în exercitarea atribuţiilor de serviciu. Acestea impuneau organului judiciar clasarea cauzei fără a efectua acte de urmărire penală, ca urmare a incidenţei unuia dintre cazurile care împiedică exercitarea acţiunii penale, dar şi să nu dispună începerea urmăririi penale cu privire la faptă, întrucât „toate faptele reclamate în cauză priveau în realitate aspecte legate de procedura de adoptare a unui act normativ, respectiv aspecte de oportunitate şi legalitate care nu cad sub incidenţa controlului organelor de cercetare penală, indiferent de încadrarea juridică stabilită de către procuror”.

„Totodată, inspectorii judiciari au reţinut în sarcina procurorului şef secţie încălcarea dispoziţiilor art. 304 alin. 2 cu referire la prevederile alin. 1 CPP, manifestată în raport de măsurile dispuse în ceea ce priveşte efectuarea urmăririi penale în dosar (în legătură cu desemnarea unui al doilea procuror de caz şi cu semnarea a numeroase adrese întocmite în cauză, transmise altor instituţii, având ca obiect solicitările formulate de către procurorii de caz în interesul urmăririi penale efectuate) şi neexercitarea din oficiu a atribuţiilor privind infirmarea actelor sau măsurilor date de procurorii de caz cu nerespectarea dispoziţiilor legale”, se mai arată în comunicat.

Conform aceleiaşi surse, urmarea imediată produsă, deşi nu condiţionează existenţa abaterii disciplinare săvârşită în modalitatea identificată, respectiv gravă neglijenţă, constă în încălcarea gravă a principiului separaţiei puterilor în stat – cum s-a constatat deja printr-o decizie din 27 februarie pronunţată de către Curtea Constituţională – în raport de conduita adoptată de procurorii cercetaţi, care s-au considerat competenţi să verifice oportunitatea, respectarea procedurii legislative şi, implicit, legalitatea adoptării ordonanţei de urgenţă a Guvernului.

Potrivit IJ, o altă urmare constă în „deteriorarea încrederii şi a respectului opiniei publice faţă de funcţia de magistrat, cu consecinţa afectării imaginii justiţiei, ca serviciu public„. Aceasta s-ar datora faptului că, prin încălcarea normelor de procedură penală de către cei trei procurori, s-a constatat de către instanţa constituţională că „Ministerul Public nu doar că şi-a depăşit atribuţiile prevăzute de Constituţie şi de lege, dar şi-a şi arogat atribuţii ce aparţin Curţii Constituţionale sau puterii legislative”.

Acţiunea disciplinară a fost înaintată Secţiei pentru procurori în materie disciplinară a Consiliului Superior al Magistraturii, care va decide cu privire la răspunderea magistraţilor cercetaţi.

To Top