News

Noi dezvăluiri halucinante despre părintele Pomohaci. Mai rău ca DIAVOLUL?

Noi presupuse victime susțin că părintele Pomohaci le-a făcut avansuri, potrivit wowbiz.

„Cred că părintele își dorea să facă dragoste cu mine, dar a văzut că nu s-a putut. L-am cunoscut printr-un coleg de muncă, el m-a observat pe mine, a spus că vrea numărul meu. Într-un final, i-am dat numărul și din acea seară am început să vorbim.

Am vorbit mai multe, îmi spunea că vrea să mă cunoască mai bine. Îmi spunea că vrea să facem dragoste, i-am spus că eu nu pot să fac asta, s-a supărat, iar atunci s-a rupt orice legătură.

Eram odată acasă și m-a văzut că eram la bustul gol și a spus să mă dezbrac că ar vrea să vina lângă mine să ne încălzim”, a spus un tânăr, la un post de televiziune.

Părintele Cristian Pomohaci este cercetat de Parchetul de pe lângă Judecătoria Târgu Mureș, fiind bănuit de racolare de minori în scopuri sexuale. Între timp, băiatul care l-a înregistrat pe Cristian Pomohaci, în timp ce acesta îi cerea favoruri sexuale contracost, dorește să fie auditat în acest caz. Acesta a făcut și dezvăluiri cu privire la modul în care au decurs lucrurile.

Potrivit stirileprotv.ro, tânărul sustine că faptele sunt reale, iar preotul trebuie tras la răspundere. Acesta își dorește să fie audiat de procurori cât mai repede. Băiatul a decis sa vorbească și a dat detalii în acest caz.

”M-am decis să îl înregistrez când am văzut că problema ia amploare. Se ajunsese la niște exagerări din partea lui și chiar mi-am dat seama că e foarte pervers. Nu îmi venea să cred unde ajungem, era inimaginabil ce dorea de la mine, îmi era și milă de el.”, a declarat tânărul.

To Top