News

Noi informaţii explozive despre procurorul Mircea Negulescu

Au apărut noi informaţii explozive despre procurorul Mircea Negulescu. Mai nou, acesta ar fi acuzat că ar fi primit şpagă flori în valoare de 15.000 de lei, potrivit jurnaliştilor de la incisivdeprahova.ro.  Procurorul s-ar fi folosit de buletinul unui ofiţer judiciar de la DNA pentru facturarea celor 100 de buchete de flori pe care le-ar fi oferit doamnelor din SRI şi DNA cu ocazia zilei de 1 Martie.

Fostul procuror al Direcției Naționale Anticorupție (DNA) Ploiești, Mircea Negulescu, este acuzat că s-a ocupat, personal, de obținerea a o sută de buchete de flori pentru femeile din structurile teritoriale ale SRI și DNA, din județul Prahova.

Mai exact, susțin jurnaliștii de la incisivdeprahova.ro, pe 1 martie 2016, Mircea Negulescu i-a cerut șefului Serviciului de Gospodărire Urbană (SGU) Ploiești, Donald Constantin, cele o sută de buchete de flori pentru doamnele și domnișioarele care lucrau la cele două instituții, pentru care n-a plătit niciun leu.

Valoarea unui buchet este estimată la circa 150 de lei. Jurnaliștii prahoveni susțin că directorul SGU a fost unul dintre denunțătorii fostului primar al Ploieștiului, Iulian Bădescu, arestat în urma unei anchete DNA.

Donald Constantin, acuzat că a pus pe butuci SGU Ploiești, societatea care aparține Consiliului Local fiind aproape de insolvență, și-ar fi cumpărat protecția șefului SRI, de atunci, Sabin Iancu, dar și a procurorului DNA Mircea Negulescu, știut de frică în tot județul. Tocmai din acest motiv, anul trecut, de 1 Martie, atunci când Negulescu i-a transmis, pe WhatssAp, un mesaj că are nevoie de flori, Donald s-a conformat.

Procurorul „Portocală” s-a prezentat la biroul lui Donald Constantin și i-a aruncat acestuia pe birou o carte de identitate (foto) a unui ofițer judiciar de la DNA, Marin Marcel Doru. Din cele aflate de jurnaliștii de la Incisiv de Prahova, Negulescu a luat cartea de identitate cu „japca” pentru a se întocmi pe numele ofițerului judiciar avizul de expediție și nicidecum pentru o eventuală facturare.

Astfel, directorul SGU a oferit florile drept „cadou” pentru cele două importante instituții ale statului, SRI și DNA, câte 50 de bucăți pentru fiecare în parte. Marfa nu a fost achitată și a fost utilizată de cele două conduceri pentru recompensarea femeilor din instituțiile publice.

To Top