News

Nouă lovitură primită de Kovesi. Ghiță bate DNA de la DISTANȚĂ. Scapă și de …

Curg veștile bune pentru Sebastian Ghiță! Fostul deputat câștigă pe bandă rulantă și în acest ritm acesta ar putea să iasă curat din toate problemele.

După ce luni a fost achitat de Înalta Curte de Casație și Justiție în dosarul „Asesoft” în care era acuzat de dare de mită, instigare la abuz în serviciu și spălare de bani, marți, Tribunalul Prahova a respins cererea DNA de emitere a unui mandat de arestare pe numele fostul deputat în dosarul în care e cercetat alături de cumnatul lui Victor Ponta.

În dosarul cunoscut ca „Hidro Prahova”, magistrații l-au audiat prin videoconferință pe Sebastian Ghiță, care se afla acum în Serbia după ce a fugit din țară pentru a scăpa de vreo măsură preventivă în cele 5 dosare în care este inculpat sau cercetat.

Sebastian Ghiță a fost achitat ieri de Înalta Curte de Casație și Justiție, în dosarul în care fostul deputat era acuzat că i-ar fi dat fostului primar al Ploieştiului Iulian Bădescu o casă în schimbul finanţării echipei Asesoft. O cerere similară fusese formulată şi pentru Bădescu.

Este ridicat şi sechestrul asigurător asupra bunurilor celor doi, iar cheltuielile judiciare făcute în această cauză, în valoare de 20.000 de lei, rămân în sarcina statului. Decizia anunţată luni de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nu este definitivă.

Şi Iulian Bădescu, acuzat de luare de mită şi abuz în serviciu, a fost achitat. De asemenea, este ridicat sechestrul asigurător asupra bunurilor mobile şi imobile ale celor doi.

Procurorii ceruseră pedeapsă cu închisoarea orientată spre nivelul maxim pentru fostul deputat, o cerere similară fiind formulată şi pentru Bădescu.

„Vă solicităm să dispuneţi condamnarea acestora la pedeapsa închisorii orientată spre maximul prevăzut de lege”, a spus procurorul, la termenul precedent.

El a afirmat că Bădescu mai are o condamnare pentru fapte similare şi că pentru Ghiţă situaţia este notorie în ceea ce priveşte comportamentul lui.

To Top