News

Nu se lasă! Un nou termen în procesul privind casa din Sibiu pierdută de Iohannis

Curtea de Apel Pitești a stabilit miercuri pentru data de 28 septembrie un nou termen în procesul privind casa din Sibiu pierdută de familia președintelui Klaus Iohannis. Contestația în anulare formulată de familia Iohannis împotriva deciziei instanței, din noiembrie 2015, prin care cei doi soți au pierdut un imobil aflat în centrul Sibiului se judecă la Curtea de Apel Pitești, a decis miercuri, 6 aprilie, Înalta Curte de Casație și JustițieIohannis-02

Potrivit Agerpres, instanța supremă a admis o cerere depusă de familia Iohannis, prin care s-a solicitat strămutarea procesului de la Curtea de Apel Brașov la o altă curte de apel din țară, decizia fiind definitivă. Potrivit presei locale, Klaus Iohannis reclamă în cererea de strămutare faptul că judecătorii din Brașov nu îndeplinesc condiția de independență și imparțialitate, ca urmare a presiunii exercitate de mass-media asupra lor, în cei 10 ani cât a durat procesul. Astfel, în urma articolelor apărute în presă, Carmen și Klaus Iohannis susțin că pe plan local s-a creat un curent nefavorabil lor, aspect de natură a afecta, cel puțin la nivel de aparență, imparțialitatea judecătorilor.

Klaus Iohanis

Klaus Iohannis

Carmen și Klaus Iohannis au depus o contestație în anulare după ce au pierdut definitiv la Curtea de Apel Brașov un proces privind un imobil din centrul Sibiului. Pe 16 noiembrie 2015, președintele Klaus Iohannis s-a declarat nemulțumit de sentința judecătorească prin care a pierdut o casă în Sibiu, punctând că împreună cu avocații săi caută cele mai bune căi de a o contesta. La data de 12 noiembrie 2015, Curtea de Apel Brașov a respins un recurs declarat de Klaus și Carmen Iohannis și a menținut decizia Tribunalului Brașov din mai 2014, prin care a fost anulat un contract de vânzare-cumpărare a unui imobil din Sibiu. Imobilul în cauză a făcut parte din averea soților Maria și Eliseu Ghenea, iar după decesul acestora averea a trecut în anii ’70 în proprietatea unei surori a lui Eliseu Ghenea, care însă a decedat fără a avea copii.Carmen_Iohannis

Casa de pe strada Nicolae Bălcescu din Sibiu, nr. 29, a trecut în proprietatea statului român, iar în anul 1997 imobilul a fost cumpărat de chiriași. În anul 1999, contractele prin care chiriașii au cumpărat casa au fost anulate în instanță, la cererea fiului lui Nicolae Baștea, acesta din urmă fiind nepot al soților Ghenea. Casa ajunge apoi în proprietatea familiei Iohannis, care a cumpărat partea urmașilor lui Nicolae Baștea. Foștii chiriași au deschis procese în instanțe, pentru anularea contractelor prin care familia Iohannis a intrat în posesia imobilului din Sibiu, contestând calitatea de urmaș de drept al lui Nicolae Baștea.

Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată.

To Top

Distribuiti

Daca ti-a placut acest articol, da-i share , pentru ca si prietenii tai sa citeasca

Shares