News

O româncă a fost rănită în accidentul feroviar din Germania

Germany Train Crash

Bilanţul accidentului feroviar din Germania a ajuns la 11 morţi şi peste 80 de răniţi. Peste 80 de persoane au fost rănite în accident, dintre care 18 se află în stare gravă. Alte 63 au răni minore. Printre cei răniți se află și o româncă. 843097343-bahn2-BraKFLkLnV9c7kwNG“Potrivit informatiilor primite in cursul acestei zile de catre oficiul consular roman din partea reprezentantilor politiei locale, printre persoanele accidentate a fost identificata si o femeie de cetatenie romana.In prezent, aceasta este internata intr-o unitate medicala, starea sa fiind grava, dar stabila.Consulatul General al Romaniei la Munchen este in permanenta legatura cu familia cetatenei romane si cu reprezentantii spitalului in care aceasta este internata, fiind pregatit sa acorde asistenta consulara de specialitate, in limita competentelor legale” se arata in comunicatul trimis de MAE. germany-traincrash_3570877bColiziunea celor două trenuri de pasagari din sudul Germaniei, în care au murit 11 persoane, a fost cauzată de o „eroare umană”, a precizat o sursă apropiată anchetei pentru agenţia de presă germană DPA. Sokant.ro a prezentat aici evenimentele în timp real pe tot parcursul zile. Multumim celor din Germania care ne-au furnizat informații.

loading...
To Top

Distribuiti

Daca ti-a placut acest articol, da-i share , pentru ca si prietenii tai sa citeasca

Shares