Socant

Obicei controversat. Bărbaţi plătiţi să întreţină relaţii sexuale cu fete la pubertate

În unele regiuni izolate din îndepărtatul Malawi există o tradiţie neobişnuită:Fetele ajunse la pubertate sunt făcute femei de către un soi de „taur comunal”, un „june prim” anume ales pentru veritabilele sale valori morale,care este şi plătit de către comunitate pentru munca depusă,relatează Mediafax.

Acest mentor într-ale amorului este numit în tradiţia locului „hienă”. Actul nu este văzut de bătrânii satului drept un abuz sexual, ci mai degrabă e o formă de purificare ritualică. Cu toate acestea, după cum relatează reporterul Ed Butler de la BBC, obiceiul are potenţialul de a fi opusul curăţirii, fiind mai degrabă un mod de răspândire a unor boli cu transmitere sexuală.

Butler vorbeşte despre întâlnirea sa cu Eric Aniva, „hiena” locală, în curtea prăfuită unde se află şi cocioaba cu trei camere în care acesta locuieşte în districtul Nsanje din sudul statului african Malawi. Peisajul este dezolant, capre şi găini se vânzolesc haotic prin noroiul de afară. „Îmi amintesc că purta o cămaşă verde. Era tare entuziast. Mi-a ieşit în cale şontâc-şontâc (a fost şchiop de un picior de la naştere, ar fi spus bărbatul), însă având siguranţa nestrămutată a bărbatului care ştie că ce face, face bine. Părea să-i placă atenţia pe care mass-media i-o acordă.”90455794-aniva-plus-family-copy

Orice s-ar spune, Aniva este “hiena” din satul lui. Este un titlu tradiţional dat unui om angajat de către comunităţile din mai multe părţi îndepărtate din sudul statului Malawi pentru a oferi ceea ce se numeşte „curăţare” sexuală. Dacă un om moare, de exemplu, soţiei sale îi este impus de către tradiţia locului să facă amor cu Aniva înainte ca ea să-şi îngroape defunctul. În cazul în care o femeie face un avort, este iarăşi necesară o curăţare sexuală.

Un alt fapt neobişnuit în Nsanje este că fetele adolescente, după prima lor menstruaţie, trebuie să facă sex vreme de trei zile, pentru a marca trecerea lor de la copilărie la feminitate. În cazul în care fetele refuză, se crede că o boală sau vreo nenorocire fatală s-ar putea abate asupra familiilor lor sau chiar mai rău, asupra întregului sat.

loading...
To Top

Distribuiti

Daca ti-a placut acest articol, da-i share , pentru ca si prietenii tai sa citeasca

Shares