News

Olguța Vasilescu și Liviu Dragnea, întrebări de bun simț cu privire la proteste

Piaţa Victoriei a fost ieri locul celui mai mare protest sindical din ultimii ani. 6.000 de oameni au cerut Guvernului să renunţe la trecerea contribuţiilor sociale de la angajator la angajat. Lucru care nu se va întâmpla, a spus premierul, la finalul discuţiilor cu reprezentanţii manifestanţilor. Dar, pentru prima dată, Mihai Tudose a vorbit despre găsirea unei „soluţii de compensare”.

Liviu Dragnea a dat declaraţii pe acest subiect – transferul contribuţiilor sociale. Şeful PSD a spus categoric că măsura va fi aplicată şi avea un efect benefic, atât pentru angajaţi, cât şi pentru angajatori. În plus, a comentat și protestul sindicaliştilor. „E ceva nou să avem manifestaţii generate de măriri de salarii„, a declarat preşedintele social-democrat.

Și ministrul Muncii s-a arătat mirată de protestul acestora susținând că este dubios să ieși în stradă după măriri de salarii.

Ministrul Muncii a dat din nou asigurări repetate că salariile nu vor scădea, ba chiar vor crește. Insistențele Liei Olguța Vasilescu vin în contextul în care, miercuri, 6.000 de sindicaliști din Sănătate, Poliţie şi Transporturi au ieșit în stradă de teamă că măririle salariale promise de PSD nu vor fi resimţite, din cauza modului în care se va produce transferul taxelor sociale de la angajator la angajat şi a felului în care s-au încheiat contractele colective de muncă.

„Cum să ieși în stradă când salariile cresc? Mi se pare dubioss alariile nu scad sub nicio forma, ba chiar cresc”, a repetat de cel puțin cinci ori în câteva fraze ministrul Muncii, invitat la Antena 3, informează HotNews.

Vasilescu a mai susținut că protestele de miercuri ”i se par dubioase”, iar moderatorul Mihai Gâdea a completat că „e pentru prima oară când Sindicatele ies în stradă și pentru privați”.

Lia Vasilescu a mai spus că angajatorul va plăti în continuare contribuțiile. Pe de altă parte, a mai precizat aceasta, guvernanții nu pot garanta că patronii nu vor reduce salariile.

To Top