News

Omul lui Cioloș, despre Oprea: S-a urcat scoafa în copac și acum se crede privighetoare

Valentin Mircea, șeful Corpului de Control al premierului Cioloș, spune că Gabriel Oprea îi amenința pe cei care nu făceau ce voia el („tu vrei să îți rup picioarele?”) și era de multe ori foarte arogant. Într-o postare pe Facebook, Valentin Mircea povestește comportamentul lui Oprea…din auzite.

”La masă, la cantina de la Guvern, am avut ocazia să aflu câteva crâmpeie din comportamentul generalului Oprea, pe vremea când făcea pe vice prim-ministrul. Insulte, aroganță, amenințarea celor care nu făceau ce voia el („tu vrei să îți rup picioarele?”).

Umilirea tuturor (când intra în sala de ședințe de Guvern, toți cei din aparatul de lucru și secretariat trebuiau să se ridice în picioare, în momentul în care trecea „mărețul” pe lângă ei), folosirea personalului pentru îndeplinirea unor sarcini personale (cumpărături etc.).

La noi în Oltenia există o vorbă: „S-a urcat scoafa în copac și acum se crede privighetoare”, a scris şeful corpului de control al lui Dacian Cioloş pe Facebook.

Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată.

To Top

Distribuiti

Daca ti-a placut acest articol, da-i share , pentru ca si prietenii tai sa citeasca

Shares