News

Oprea părăsește UNPR! A fost condiția pusă de Iohannis pentru alianța progresiștilor cu PNL?

Am decis ca drumul meu să se despartă de cel al UNPR și să devin senator independent. Am decis, de asemenea, ca la finalul acestui mandat al Parlamentului să mă retrag din politică. Este declarația fostului lider UNPR, Gabriel Oprea.

„Voi susține mereu proiectele ce țin de securitatea națională, îl voi susține pe Președintele României în tot ceea ce ține de acest domeniu și, până la finalul mandatului, voi vota acele proiectele economice și sociale de care societatea are nevoie. Pe foștii mei colegi, alături de care am fondat UNPR și alături de care am luptat în acești 6 ani, îi voi păstra în suflet și îi asigur că în mine vor avea întotdeauna un prieten. Le urez succes, indiferent de drumul pe care aleg să-l urmeze. Orice ar face și în orice proiect politic s-ar implica, să nu uite că misiunea lor este să facă bine pentru România și pentru români”, a spus Oprea.

Zilele trecute, președintele PSD, Liviu Dragnea, anunța că UNPR s-a întâlnit cu PNL la Cotroceni pentru a discuta o alianță. Anterior au existat informații pe surse că și Oprea a participat la întâlnire. Rămâne întrebarea dacă aceasta a fost condiția pusă de Klaus Iohannis pentru alianța UNPR – PNL. Imaginea lui Gabriel Oprea este la pământ după mai multe dosare în care este cercetat.

Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată.

To Top