News

Oreste uită de unde a plecat și îi atacă pe foștii colegi de la Antena 3

Oreste Teodorescu a uitat de unde a plecat și fiind acum invitat mai mereu în emisiunea lui Rareș Bogdan de la Realitatea își atacă foștii colegi de la trustul la care a activat și el. Revolta lui Oreste a plecat de la faptul că incidentul cu Mălin Bot (n.r. – circul penibil) nu a fost reflectat de postul de televiziune cum își dorea el.

Mă felicit încă o dată și-i mulțumesc așa lui Dumnezeu că mi-a dat o minte…să mă despart în 2013 de colegii mei de la Antena 3. Felul în care au manipulat (…)

Îmi este și rușine uneori să mă numesc jurnalist prin asociere cu alții care se numesc jurnaliști. Au făcut ăștia un fel de mi-e rușine și mi vine să spun că sunt zidar dacă mă întreabă cineva . Mi-e silă așa și de colegii ăștia pentru că dacă România a ajuns unde a ajuns, a ajuns și prin complicitatea unora din presă”, spune Oreste Teodorescu.

Nu este pentru prima dată când Oreste își atacă foștii colegi acesta având ”antecedente” la acest capitol. În urmă doar cu puține luni Mircea Badea și Gabriela Firea au fost țintele lui.

În afara faptului că este îmbătată de imagine și de un cult al personalității foarte asemănător cu al Elenei Ceaușescu această colegă de breaslă pare cu mințile rătăcite. Doamna Firea nu trebuie să scoată un cuvânt; este suficient să o lași să tacă în plan secund și o să vezi un chip golit de orice urmă de inteligență. Mie mi se pare că ori proximitatea ticăloșiei în care se învârte, ori setea aberantă de o putere nemeritată te pot transforma dintr-un om într-un zombi.

Mie Gabriela Firea mi se pare un zombi. Îmi este milă de domnia sa, la fel de milă cum mi-a fost și de fostul meu prieten Mircea Badea. Aceeași privire rătăcită, același chip încrâncenat și o goliciune. Ar trebui să-și ia fiecare câte o frunză și să o pună unde este cel mai gol, adică pe frunte”, a spus Oreste tot în emisiunea lui Rareș Bogdan.

To Top