News

Pieleanu, despre șansele Sistemului de a-l agăța pe Liviu Dragnea

Sociologul Marius Pieleanu a vorbit despre problemele care s-au răsturnat peste liderul PSD, Liviu Dragnea, în ultima perioadă. Acesta consideră că politicianul are șanse să își găsească dreptatea la instituțiile de judecată europene. Mai mult, în opinia sociologului, Dragnea nu poate să fie agățat cu tot felul de prostii.

”Presupun că sunt șanse, din moment ce avocații lui l-au sfătuit să facă acest lucru. Aș vrea însă să fac un scurt comentariu fiindcă într-adevăr ultimele săptămâni a fost precipitată de lucrurile cu posibil risc penal la adresa domnului Dragnea. Domnul Dragnea, sigur are calități și defecte.

De unii poate să fie apreciat, de unii poate să fie detestat, în funcție de diverse interese și de opinii. Însă în mod evident nu cred că domnul Dragnea poate fi agățat cu lucruri referitoare la achiziționarea unei mașini de pildă la un preț nu știu de care și cu acest considerent să fie acuzat de fraudarea fondurilor europene. Sau de numărul de porci de la ferma în care era acționar la un moment dat, fiul său.

Sau de niște angajări pe care dacă mă întrebați pe mine, sincer să fiu cred că toți șefii de consilii județene sau de primării au făcut-o în viață. Presupun că DNA-ul ar putea să vină, dacă întradevăr vrea să facă ceva într-un mod spectaculos, cu o acuzație mult mai gravă decât acuzațiile de care noi acum facem vorbire, fiindcă ele nu par serioase. Toată discuția asta o putem duce în derizoriu și poate fi etichetată inclusiv de domnul Dragnea, ca un atac în mod evident voluntar numai la adresa sa pentru a-l decredibiliza.

Vreau să vă spun ce înseamnă o țară relaxată, chiar dacă ies puțin din temă. Am fost de curând, aici aproape de noi, în fostul teritoriu al României, la Balcic. și când am cerut nota (…) am întrebat în ce pot să plătesc și mi-a spus plătiți cum vreți, în leva, în euro, sau în lei. Înțelegeți ce vă spun? Un astfel de răspuns în România s-ar fi lăsat cu închiderea restaurantului și arestarea patronului.

Vorbim de Bulgaria, nu de Grecia. Adică în jurul nostru, lucrurile sunt extrem de relaxate. Noi aici stăm în permanență cu sabia deasupra capului fiind zic eu un pic informat în ceea ce înseamnă activitatea guvernamentală. Pot să vă spun că foarte multe lucruri nu se fac tocmai din această cauză, de frica DNA-ului, și nu numai a DNA-ului. Suntem blocați, în condițiile în care avem un milion de lucruri de făcut în această țară”, a spus Marius Pieleanu.

To Top